Florin Roman, liderul deputatilor PNL consideră PSD e principalul vinovat de creşterea îmbolnăvirilor de COVID, pentru că a pus la îndoială boala, a acuzat aplicarea amenzilor şi nivelul lor ridicat şi a criticat măsurile de restricţie
”PSD este principalul vinovat de creşterea alarmantă a numărului noi de îmbolnăviri. PSD este cel care de la cel mai înalt nivel a încurajat nepurtarea măştilor de protecţie, a pus la îndoiala boala, a acuzat aplicarea amenzilor şi nivelul lor ridicat, a criticat măsurile de restricţie şi in permanenta a blocat guvernul in lupta împotriva COVID”,afirmă liderul deputaţilor liberali.
În opinia liderului liberal, 460 de noi cazuri confirmate şi 10 decese, bilanţul ultimelor 24 de ore in România, in pandemia de COVID, arată foarte clar că prudenta şi luarea măsurilor de prevenţie, rămân cuvinte de ordine.
”In pofida acestor atacuri politice iresponsabile din partea PSD, in goana după voturi, PNL va continua sa gestioneze cu responsabilitate aceasta perioada dificila, din punct de vedere medical. Urmare a modului in care guvernul Romaniei a acţionat în această perioadă, nu am ajuns in situaţia Italiei sau Spaniei”, consideră Roman.
Alte 460 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore - unul dintre cele mai ridicate niveluri ale numărului zilnic de îmbolnăviri - astfel că bilanţul a ajuns la 25.286. Totodată, s-au înregistrat 10 decese, numărul total fiind de 1.565, a anunţat joi Grupul de Comunicare Strategică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.