Fostul premier Florin Cîţu le transmite, vineri, celor de la PSD, că poate din nou să reducă taxele pe muncă şi fără să crească alte taxe. ”Marcele, îţi iei gaşca şi plecaţi acasă dacă îţi arăt că se poate?”, mai spune senatorul liberal, după ce PSD l-a acuzat că, în 2021, când Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, fiecare român era mai sărac cu 2.300 de euro, iar inflaţia a crescut galopant datorită creşterii halucinante a preţurilor la energie, gaze şi carburanţi.
Deputatul PSD Gabriel Zetea afirmă vineri, pe Facebook, că în 2021, când Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, fiecare român era mai sărac cu 2.300 de euro, iar inflaţia a crescut galopant datorită creşterii halucinante a preţurilor la energie, gaze şi carburanţi. Social-democratul arată că într-un raport recent al DNA se arată că, în pandemie s-au înregistrat prejudicii de sute de milioane de euro, fiind 90 de dosare în lucru”.
”Oare câţi din banii împrumutaţi de ministrul de Finanţe Cîţu, iar apoi de către premierul Cîţu, în cei doi ani de zile în care a făcut parte, a condus Guvernul PNL-USR au mers spre afaceri care acum sunt în vizorul DNA? Pentru că asta ştiu să facă peneliştii şi asta a ştiut cel mai bine să facă Florin Cîţu: afaceri murdare! , arată Zetea în postare.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21004352&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...