Preşedintele PNL, Florin Cîţu a răspuns, joi, la acuzaţiile aduse de ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, care atrăsese atenţia că există riscul ca agenţiile de rating să reducă perspectiva României dacă se fac declaraţii ”care nu au sustenabilitate”, cu referire la îngrijorările exprimate de Cîţu privind inflaţia şi dobânzile. ”Eu nu am pomenit niciodată FMI sau recesiune, orice economist care lucrează în piaţa financiară ştie foarte bine că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv, cu instituţiile internaţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Referitor la remarcile despre FMI, recesiune, dobânzi, inflaţie, aş vrea să vă aduc minte că nu am pomenit niciodată FMI sau recesiune. Orice economist care lucrează în piaţa financiară ştie foarte bine că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv, cu instituţiile internaţionale, şi despre FMI şi despre recesiune. De aceea nu am spus niciodată, pentru că este un semnal îngrijorător din partea unui ministru să menţioneze astfel de lucruri în spaţiul public. Este o cutumă, când deja vorbeşti de recesiune, în piaţa financiară, înseamnă că deja suntem în recesiune”, a spus preşedintele PNL. 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Florin Cîţu a continuat: ”Încă nu am văzut declaraţia, dar vreau să cred că nu a fost făcută o declaraţia de la un minister atâît de important, care să menţioneze cele două lucruri, FMI şi recesiune”. 

Cîţu a precizat că ceea ce a declarat el este că e îngrijorat de direcţia în care mergem, şii nu doar el, ci şi românii.

”Rata inflaţiei este mult peste ţinta asumată de Banca Centrală, nu o spun eu, o spune Banca Centrală, o inflaţie de 8,2% la finalul anului trecut, o rată a inflaţiei care va creşte ăn peroada următoare şi s-ar putea să ajungă la 10% este o rată foarte foarte mare”, a spus el. Liderul PNL a mai adăugat că în perioada guvernării PNL, s-a împrumutat la dobânzi negative de două ori. 

 

”Vreau să cred că şi acum se poate face aşa ceva. E  nevoie de ambiţie, de cunoaştere, de curaj, dar poţi să te împrumuţi la dobânzi din ce în ce mai mici, la dobânzi negative, dacă dai pieţelor financiare o perspectivă de încredere”, a mai spus el. 

Florin Cîţu a menţionat că, în momentul în care încep să crească dobânzile ”se pare că există o neînţelegere, sau creşte neîncrederea din partea instituţiilor care te finanţează”.

”Eu nu aş lua foarte uşor faptul că inflaţia este mare în România, că dobânzile au crescut”, a mai spus preşedintele PNL, arătând că, pentru a nu mai fi nimeni îngrijorat, e nevoie de o perspectivă, în ce direcţie ducem economia. 

”Există o perspectivă de scăderea dobânzilor, care este ea. Există o perspectivă de scădere a inflaţiei, care este ea, şi acestea vin, bineînţeles, de la instituţiile statului, ele sunt cele care dau direcţia, dar şi prin acţiunile pe care le au aceştia. Dacă, de exemplu, şi încă nu au fost publicate datele, în Decembrie deficitul bugetar a crescut cu 2-3 puncte procentuale, când, după 11 luni aveam un deficit bugetar de puţin peste 4% , asta arată că intrăm într-o nouă paradigmă, într-o paradigmă în care folosim cheltuielile bugetare pentru a  creşte economia, şi nu investiţiile, şi nu creşterea veniturilor. Lucrurile se pot face, am demonstrat după guvernarea din 2017-2019  că poţi să reduci taxe şi să ai venituri normale la buget, poţi să controlezi cheltuielile sociale şi să creşti investiţiile, să ai creştere economică peste aşteptări”, a mai spus Cîţu. 

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, joi, că există riscul ca agenţiile de rating să reducă perspectiva României dacă se fac declaraţii ”care nu au sustenabilitate”, referindu-se la îngrijorările exprimate de Florin Cîţu. Ministrul preciza că agenţiile vor fi convinse să păstreze perspectiva României pentru că nu iau decizii care să destabilizeze economia.

Adrian Câciu mai declara că inflaţia, care este cea mai mare din ultimii 17 ani, a fost lăsată ”de cei dinainte”.  

”De ce sunt problematice dobânzile? Pentru că, să nu uităm, inflaţia cu care ne confruntăm şi lăsată poate de cei care au fost înaintea noastră şi astăzi sunt îngrijoraţi, este cea mai mare inflaţie din ultimii 17 ani. Dacă nu vrem să ne uităm şi în spate, evident ne îngrijorăm de viitor. Guvernul este foarte responsabil si acţionăm foarte prudent. Absolut toate riscurile privind dobânzile au fost luate în calcul şi prezentate şi în coaliţie şi în Parlament, adoptate de Parlament prin Strategia fiscal bugetară şi Legea plafoanelor anuale, deci nu putem să spunem că este ceva ce a apărut după acest lucru”, a mai declarat Adiran Câciu.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.