Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că după şedinţa de sâmbătă a Comitetului Executiv (CEx) al PSD, în care a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a fost sunată şi a primit mesaje de susţinere de la mai mulţi colegi, ea susţinând că situaţia din partid nu esta aşa cum a fost prezentată, drept "un succes fulminant" al lui Liviu Dragnea împotriva sa. Firea a mai spus că în CEx au existat două persoane care "au fost încurajate" să spună lucruri împotriva sa, iar majoritatea colegilor săi, care de obicei intervin în şedinţele partidului, nu au luat cuvântul, spunându-i că, deşi sunt conştienţi că ea are dreptate, nu au vrut să îşi arate în mod deschis susţinerea. De asemenea, primarul Capitalei a acuzat că i se pun tot timpul piedici în realizarea proiectelor pentru Bucureşti şi este lăsată să se zbată singură, relatând că unii foşti miniştri i-au spus că liderul PSD Liviu Dragnea le-ar fi cerut să nu o ajute cu aceste proiecte. În contextul în care i-a reproşat liderului PSD şi că nu a intervenit în conflictul ei cu ministrul de Interne, Firea a spus că Dan a fost prima pe lista lui Dragnea pentru funcţia de prim-ministru, după retragerea sprijinului premierului Mihai Tudose.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Firea: Ar trebui făcută o analiză internă să vedem de ce a ajuns marele PSD în situaţia de a nu avea candidat la alegerile prezidenţiale
CITEȘTE ȘI Firea: Corina Creţu m-a sunat pe mine pentru a-mi spune despre îngrijorările de la Bruxelles pentru că Liviu Dragnea nu i-a răspuns la telefon
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Firea a susţinut, la România TV, că în cursul zilei, dar şi sâmbătă, în timpul şedinţei CEx, a primit mesaje de susţinere din partea mai multor colegi din PSD.

"Mi s-a spus că, deşi sunt conştienţi că am dreptate, nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea faţă de ce am spus eu. Este şi asta o consolare, dar ca şi atmoferă, pot să vă spun că nu este aşa cum a fost prezentat, ca un succes fulminant al domnului Dragnea împotriva mea, pentru că doar vreo două persoane au fost influenţate cumva ca să spună lucruri împotriva mea. (...) Ceilalţi colegi, foarte mulţi, nu au luat cuvântul, iar unii dintre ei vorbeau de fiecare dată în CEx. Este un semn de întrebare că oameni foarte vechi în partid, acum văzând cum se derulează lucrurile, au stat deoparte", a declarat Gabriela Firea.

Ea s-a plâns, din nou, de atitudinea unui "domn deputat" care nu este membru CEX şi care a jingnit-o şi a avut un limbaj nepotrivit la adresa sa, ea spunând că liderul PSD, Liviu Dragnea, care era la doi metri de ea, nu a intervenit ci, dimpotrivă, l-a încurajat din priviri si i-a dat cuvântul.

"A avut un limbaj neadecvat un domn deputat care nu este în CEx. Nu este normal ca în CEx să se exprime faţă de un vicepreşedinte oameni care nu fac parte din CEx, să mă tragă la răspundere, să mă certe. Nu vreau să-i fac publicitate gratis şi să spun cine este, dar a mai avut astfel de reacţii în relaţia cu presa şi este dureros pentru mine să fiu la doi metri de domnul preşedinte Dragnea şi să nu intervină când un coleg care nu este în CEx are astfel de reacţii împotriva mea. Ba dimpotrivă, i-a dat şi cuvântul şi l-a şi încurajat din priviri. Aceeaşi persoană a avut o atitudine negativă şi faţă de reprezentanţii de la Bruxelles", a afirmat primarul Capitalei.

Ea a mai spus că nu vrea să transforme Bucureştiul într-un maidan. 

"La Târgul de Crăciun am fost lăsată singură, pentru că protestatarii de profesie au pătruns în piaţă, lăsaţi chiar de jandarmi şi au dărâmat scena. I-am reproşat doamnei ministru că a încercat să transfere răspunderea pe umerii prefectului, o funcţie publică mai rar amintită. Deodată a apărut ca personaj principal prefectul. S-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, asta după ce a văzut că intervenţia este considerată agresivă şi că sunt discuţii în spaţiul public, iar Jandarmeria, prin excese, are de suferit la capitalul imagine. A arătat cu degetul către prefect, apoi au asociat prefectul cu mine, pentru că a lucrat doi ani de zile cu mine", a mai spus Firea.

Firea: Carmen Dan a fost prima pe lista lui Liviu Dragnea pentru postul de prim-ministru în locul lui Mihai Tudose, dar nu au votat-o colegii din CEx

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost prima pe lista liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru funcţia de prim-ministru, după retragerea sprijinului premierului Mihai Tudose, dar că nu a primit votul în Comitetul Executiv Naţional al PSD.

Firea a făcut aceste declaraţii la România TV, unde a reluat acuzaţiile la adresa ministrului Carmen Dan, dar şi a liderului PSD, Liviu Dragnea.

Ea a spus că ministrul de Interne a venit la şedinţa CEx cu print screen-uri ale mesajelor sale private de pe WhatsApp şi afirmat că fusese atenţionată încă de anul trecut de ministrul Carmen Dan să aibă grijă ce vorbeşte pe WhatsApp, pentru că este uşor de interceptat.

"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screen-uri, xerox-uri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat: <<Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi mesajele pe Whatsapp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private", a declarat Gabriela Firea. 

Întrebată dacă a fost spionată, Firea a răspuns: "De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi că are deja la dispoziţie, probabil de la Serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane... Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi..".

Primarul Capitalei i-a reproşat liderul PSD, Liviu Dragnea, că nici măcar nu a luat cuvântul în timpul şedinţei CEx în care ea i-a cerut demisia ministrului Carmen Dan, iar în acest context a spus că Dan a fost prima pe lista lui Liviu Dragnea pentru postul de prim-ministru în locul lui Mihai Tudose. 

"Iniţial, eu am luat atitudine împotriva reacţiei şi comportamentului neprofesioniste ale doamnei ministru de Interne. Când am văzut că domnul preşedinte nici măcar la nivel de principii nu ia cuvântul, nu neapărat în apărarea mea, pentru că era evident că între mine şi doamna ministru recomandată de domnia sa să fie ministru, şi chiar iniţial era propusă, după ce a căzut Guvernul Tudose, să fie prim-ministru şi nu au fost de acord colegii noştri. A fost prima pe listă să fie prim-ministru, şi ştiam relaţia dintre ei. Eu nu voiam să-mi dea dreptate, în mod evident nu-mi dădea dreptate în faţa CEx, dar ca preşedinte de partid, enunţându-se acele idei argumentate de mine şi văzând apărarea slabă a doamnei ministru, măcar ar fi avut un discurs de preşedinte de partid la nivel de morală, de onestitate, de mari principii", a adăugat primarul Capitalei.

Firea: Sunt foşti miniştri care mi-au spus că Liviu Dragnea le cerea să nu mă ajute cu proiectele pentru Bucureşti; am fost blocată încă de la început şi sunt lăsată intenţionat să mă zbat de una singură

"Sunt miniştri care au venit şi mi-au spus, după ce nu au mai ocupat acea funcţie, că în şedinţe se spunea că trebuie să fie ajutat primarul general, că am promis cu toţii să facem lucruri bune, dar după aceea domnul Dragnea le spunea să nu mă ajute. Nici să transfere centura Capitalei la primărie, şi nu s-a transferat nici în ziua de azi, iar noi nu reuşim să răzbim în această problemă a traficului, şi sunt lăsată intenţionat să mă zbat de una singură, nici transferul RADET-ELCEN. Noi am trasnferat 300 de milioane de euro la compania municipală pentru cumpărarea creanţelor ELCEN. Nici în ziua de azi nu s-au făcut documentele, toate CET-urile s-au transferat gratuit la primării, dar la noi nici cu bani nu s-a încehiat acest proces şi avem numai beţe-n roate”, a declarat duminică seară Gabriela Firea, la România TV.

Primarul Capitalei acuză că a fost blocată intenţionat de la început cu proiectele pentru Bucureşti şi nu a fost lăsată să realizeze proiecte mai mari, ca să nu crească în sondaje şi să nu aibă pretenţia să preia partidul sau să candideze la alegerile prezidenţiale.

"Eu voi continua toate proiectele de la PMB, voi continua să spun ceea ce este adevărat, că am fost blocată intenţionat încă de la nceput cu marile proiecte, că s-a spus ca eu să fac proiecte mici, la nivel de primărie, cu bugetul primăriei, să nu cresc prea mult în sondaje, să nu am pretenţia să candidez la prezidenţiale sau să preiau partidul”, a susţinut Firea.

Ea a amintit episodul cu huiduielile de pe Arena Naţională, când i-a acordat titlul de cetăţean de onoare Simonei Halep. Atunci, oamenii de pe stadion au huiduit-o pe Firea şi au aplaudat-o pe Halep, însă pe paginile de Facebook ale filialelor judeţene ale PSD a fost distribuit un colaj în care lucrurile erau prezentate în mod fals, cum că spectatorii prezentaţi pe stadion ar fi huiduit-o pe sportivă. Firea a spus că acel colaj a fost distribuit pe reţelele de socializare cu acordul lui Liviu Dragnea, căruia i-ar fi convenit ca ea să aibă de suferit şi să fie pusă într-o lumină proastă.

"Vă mai amintiţi episodul de pe Arena Naţională? Vă mai amintiţi acel colaj transmis pe Facebook? Acel colaj a fost transmis intenţionat cu acordul domnului Dragnea, pentru ca eu să am şi mai mult de suferit. S-a pus gaz pe foc, s-a făcut totul pentru că acel scandal care îi convenea lui Dragnea să se perpetueze şi eu să fiu pusă în imagine negativă în faţa românilor. Am spus să se scoată imediat acel colaj pentru că nu este un mod corect de comunicare”, a relatat Gabriela Firea.

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD de sâmbătă de la Neptun, primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că a pasat responsabilitatea asupra prefectului Capitalei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Solicitarea Gabrielei Firea a fost supusă la vot în CEx şi a fost respinsă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.