Europarlamentarul Rareş Bogdan anunţă că va ţine „un discurs extrem de dur”, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi pe tema ridicării MCV. El cataloghează drept „cea mai mare ruşine care i se întâmplă acestei ţări” existenţa în această perioadă a MCV şi menţinerea României în afara spaţiului Schengen
„Voi spune lucrurilor pe nume cu privire la Schengen pentru că cea mai mare ruşine care i se întâmplă acestei ţări şi cea mai mare nedreptate este faptul că Europa, care ne solicită solidaritate – şi facem parte din familia europeană şi suntem de acord că trebuie să fie solidaritate – nu înţelege că Schengen şi ridicarea MCV sunt priorităţi pentru această ţară”, a declarat Rareş Bogdan sâmbătă, la Prima TV, în emisiunea Insider Politic.
El adaugă că discursul pe care-l va ţine pe acest subiect în plenul Parlamentului European va fi în stilul său jurnalistic, nu în cel de politician.
Rareş Bogdan susţine că nu există niciun argument pentru păstrarea MCV.
El susţine că speră ca europenii să înţeleagă că România „a jucat admirabil şi şi-a dovedit încă o dată caracterul ei profund european” prin modul în care a acţionat în relaţia cu Ucraina, după izbucnirea războiului din ţara vecină.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.