Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a scăpat definitiv de Dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit echivalentul a aproape cinci milioane de dolari mită, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere a cauzei pe rol. Magistraţii au respins şi apelul depus de Udrea, ceea ce înseamnă că trebuie să plătească prejudiciul din dosar, respectiv 3,5 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 66/F din data de 11.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a I-a Penală, în dosarul nr. 3650/2/2019”, se arată în minuta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Instanţa a luat act de retragerea apelului declarat de Bobby Păunescu împotriva aceleiaşi sentinţe penale. 
 
Decizia magistraţilor este definitivă. 
 
Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.
 
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în aprilie 2023, că procesul penal încetează, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
 
Lui Udrea îi va fi confiscată, însă, suma de 3,4 milioane de euro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.