Elena Lasconi, candidat la şefia USR, susţine că primarul general al Capitalei Nicuşor Dan ar fi un candidat bun la alegerile prezidenţiale, însă nu-şi doreşte să participe în cursa pentru Cotroceni. De asemenea, Elena Lasconi susţine că i-ar plăcea ca Nicuşor Dan să revină în USR. ”Ar fi un super câştig”, este de părere Lasconi.
Elena Lasconi, primarul muncipiului Câmpulung Muscel, a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă Nicuşor Dan ar fi un candidat bun la prezidenţiale.
”Da, doar că nu doreşte să participe, înţeleg”, a răspuns Lasconi.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată dacă a discutat cu primarul general după alegerile locale, Elena Lasconi a răspuns: ”Nu, dar vreau să vorbesc”.
De asemenea, Elena Lasconi a pledat pentru revenirea lui Nicuşor Dan în USR, partidul pe care l-a fondat în 2016.
”Mi-ar plăcea să se întâmple asta. El a născut USR. Chiar e un om deosebit, aşa cum îl văd eu din exterior. Îmi place şi umorul lui. Ar fi un super câştig”, a conchis Lasconi.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a susţinut, la începutul săptămânii, că alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc după calendarul constituţional, în luna noiembrie, considerând că este ”absurd” ca alegerea preşedintelui să aibă loc în septembrie. Nicuşor Dan crede că nu este potrivită o campanie electorală pe timpul verii, când sunt concediile, având în vedere că este cea mai importantă funcţie din stat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.