Cătălin Drulă a acuzat că „ministrul anti-infrastructură” Sorin Grindeanu a anulat licitaţia pentru proiectarea autostrăzii Craiova-Lugoj. „Motivul anulării este halucinant: o pretinsă suprapunere între traseul acestui proiect şi cel al drumului expres Craiova-Tg. Jiu, proiect contractat anul trecut”, a mai explicat el.
„Este o veste foarte proastă pentru autostrăzi. Licitaţia lansată anul trecut în mandatul meu era pe final, cu câştigător desemnat, nu trebuia decât semnat contractul. Motivul anulării este halucinant: o pretinsă suprapunere între traseul acestui proiect şi cel al drumului expres Craiova-Tg. Jiu, proiect contractat anul trecut. Aşadar pentru o pretinsă suprapunere pe o lungime de 30km (sectorul Craiova-Filiaşi) se anulează un proiect de 250km - autostrada Craiova-Drobeta Turnu Severin-Calafat-Lugoj. Era (da, era, la trecut) un proiect crucial pentru România, legătura dintre Oltenia şi Banat”, a scris Cătălin Drulă, marţi pe Facebook.
El a adăufat că a scos „la licitaţie pe un caiet de sarcini modern cu proiectare la cheie, cu prevederi contractuale corecte şi echilibrate, această investiţie”.
„30 de ani nici PSD, nici PNL n-au mişcat un deget, n-au făcut o licitaţie, n-au semnat vreun contract pentru această autostradă. Unde sunt acum pesediştii şi peneliştii din Oltenia şi Banat când Grindeanu ucide proiectul? Unde se ascund? Această anulare a unei licitaţii în faza finală miroase foarte urât. Cred că autorităţile statului ar trebui să se autosesizeze aici. Oare e vorba că cineva n-a plătit şpagă? Numai aşa pot merge înainte proiectele în epoca PSD-PNL, cu parandărăt inclus?”, a completat Drulă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.