Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seară la Antena 3 că singurul motiv pentru care preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţie a şefei DNA a fost frica de suspendare. Dragnea spune că a înţeles că preşedintele nu voia să facă asta, dar are un singur obiectiv, şi anume al doilea mandat, iar pentru asta are nevoie în continuare de imunitate, "să nu răspundă pentru nişte fapte pe care până la urmă trebuie să răspundă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Eu cred că ăsta a fost motivul principal pentru care semnat decretul de revocare (teama de suspendare - n.r.). Cât a stat, 31 sau 32 de zile, din câte înţelesesem, nu avea de gând să semneze decretul de revocare. Nu avea niciun fel de rezervă în a dispreţui o decizie a CCR şi Constituţia, în general, ci doar teama suspendării pentru că nu are decât un singur obiectiv, şi anume un al doilea mandat, pentru a căuta o perioadă protecţie, pentru a avea în continuare imunitate, să nu răspundă pentru nişte fapte pentru care până la urmă trebuie să răspundă", a susţinut Liviu Dragnea.

El a spus că "presa cu epoleţi" nu poate să vorbească despre acest subiect şi a reiterat că preşedintele trebuie să dea înapoi statului sute de mii de euro pentru casa obţinută ilegal.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Bineînţeles, toată presa cu epoleţi nu are voie să abordeze acest subiect tabu, şi anume acel dosar în care se reclamă faptul că a obţinut casa într-un mod ilegal, prin fals, fals dovedit de instanţă. De asemenea, la câteva sute de mii de euro pe care trebuie să le dea înapoi statului român şi refuză lucrul ăsta şi speră să aibă în continuare imunitate şi protecţie şi din mulţimea de ani de Cotroceni să dea lecţii de morală, de legislaţie şi să vorbească despre penali", a mai spus Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că decizia sa de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţată de către purtătorul său de cuvânt, trebuie înţeleasă drept "un pas spre respectarea Constituţiei şi a statului de drept". El a afirmat că nu şi-a schimbat opinia despre activitatea DNA şi a Laurei Codruţa Kovesi, care au făcut o treabă foarte bună, ce trebuie apreciată. "Dacă cineva se bucură că lupta anticorupţie încetează sau încetineşte, nici vorbă, lupta anticorupţie merge mai departe cu toată forţa", a declarat şedul statului.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.