Preşedintele PSD Liviu Dragnea susţinecă nu a afirmat nicio clipă că la alegerile prezidenţiale nu va exista un candidat din partea social-democraţilor, ci că ar trebui să fie un candidat comun PSD-ALDE, iar cei mai mulţi membri de partid ar fi fost de acord cu această idee. Dragnea a subliniat că nu are ca obiectiv să candideze el însuşi la alegeri, însă cel mai important este ca preşedintele Klaus Iohannis să nu câştige un nou mandat.
"Ceea ce am prezentat ca şi propunere colegilor mei, am discutat şi ieri, le-am spus şi astăzi, că în opinia mea trebuie să avem un candidat comun. Nu să nu fie un candidat de la PSD, ci să fie un candidat comun PSD-ALDE. Încep discuţiile în partid, stabilim că vom avea un candidat comun, să stabilim dacă şi la europarlamentare vom face la fel şi de asemenea, în termen rezonabil, să stabilim candidatul. Am avut aceste discuţii de principiu, nu s-a luat încă o decizie, dar cei mai mulţi colegi au agrat ideea unui candidat comun”, a declarat sâmbătă Liviu Dragnea în conferinţă de presă, la finalul şedinţei CEx de la Neptun.
Întrebat despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, liderul PSD a subliniat că nu are acest „obiectiv esenţial”, considerând că alegerile prezidenţiale sunt importante, dar nu reprezintă cel mai important obiectiv. Dragnea a spus că el mai important lucru este ca preşedintele Klaus Iohannis să nu câştige un nou mandat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am spus că eu nu am ca obiectiv esenţial în viaţă să candidez la alegerile prezidenţiale. Sunt foarte importante, dar nu cred că este cel mai important obiectiv. Nu cred că trebuie să ne lăsăm scoşi de pe linia pe care am pornit. Trebuie să ducem lucrurile în continuare şi să nu avem ezitări şi să adoptăm toate măsurile pe care le-am iniţiat. Nu am avut niciodată acest obiectiv. Şi nu s-a schimbat nimic între timp. Şi nici nu cred că se va schimba nimic. Cel mai important e ca Iohannis să nu mai fie preşedinte. Iohannis este un dezastru pentru România”, a explicat Liviu Dragnea.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că nu va candida la alegerile prezidenţiale din 2019 şi că s-ar putea să existe un candidat comun PSD-ALDE - Călin Popescu Tăriceanu. Ea a spus că Tăriceanu ar fi un preşedinte de ţară extraordinar, dar pentru PSD ar fi un moment istoric negativ, pentru că social-democraţii au avut întotdeauna un candidat la preşedinţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.