Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a deschis miercuri, la Tel Aviv, seria lucrărilor Forumului Parliament-to-Parliament, în contextul vizitei pe care o efectuează în Israel, discutând totodată cu omologul său, Yuli-Yoel Edelstein, despre extinderea cooperării româno-israeliene în mai multe domenii, în condiţiile în care acest Forum deschide "o nouă etapă" a relaţiilor dintre cele două ţări.
„La invitaţia omologului meu israelian, Yuli-Yoel Edelstein, am avut onoarea de a deschide astăzi, la Tel Aviv, seria lucrărilor Forumului Parliament-to-Parliament. Încă de la iniţierea acestui proiect, în luna martie, ne-am dorit să punem la aceeaşi masă membrii comisiilor parlamentare specializate din ambele Parlamente, astfel încât obiectivele noastre comune să poată fi puse în practică cât mai rapid”, a scris Liviu Dragnea, pe Facebook,
Liderul PSD a mai spus că a discutat cu Yuli-Yoel Edelstein şi despre extinderea cooperării româno-israeliene în alte domenii, „pentru că acest Forum deschide o nouă etapă a relaţiilor dintre ţările noastre”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a început marţi o vizită oficială în Israel, în cursul căreia se va întâlni cu preşedintele Knesset-ului şi cu alţi "înalţi demnitari" ai statului, care nu sunt specificaţi. Din delegaţia lui Dragnea fac parte doar parlamentari PSD-ALDE, printre care şi vicepreşedintele Comisiei SRI, şi deputatul minorităţii evreieşti, Silviu Vexler.
"Pe durata vizitei, delegaţia parlamentară română va avea întrevederi cu domnul Yuli-Yoel Edelstein, , şi cu alţi înalţi demnitari israelieni. În program sunt incluse mai multe sesiuni de lucru la nivelul comisiilor parlamentare, precum şi o vizită la muzeul memorial Yad Vashem", anunţă Camera Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.