Preşedintele UNJR, judecătoarea Dana Gîrbovan, îi adresează fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, care a decis în 2006 desfiinţarea SIPA/DGPA, o serie de întrebări cu privire la declaraţiile publice făcute de europarlamentar, dorind să afle de unde ştia Macovei informaţiile din arhiva SIPA şi că instituţia folosea magistraţi care erau ofiţeri acoperiţi. Disputa vine după un schimb de replici între cele două, pe tema controverselor în privinţa lui Victor Ponta şi a posibilei sale legături cu SIE.
Dana Gîrbovan a participat zilele trecute la o emisiune TV, în care a făcut afirmaţii pe tema SIPA şi despre Monica Macovei. Europarlamentarul a scris, vineri, pe Facebook, că preşedintele UNJR trebuie să aducă "dovezi" cu privire la una dintre declaraţiile făcute, cu care a fost citată în presă, respectiv: “Cel mai grav este faptul că aceste informaţii se pot folosi şi acum, evident în mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectivă, înainte să se sigileze arhiva, că domnul Ponta este şantajabil cu ajutorul informaţiilor care se găsesc acolo”.
Macovei susţine că nu a făcut astfel de declaraţii în acea perioadă, ci în 2014, la 9 ani de la sigilarea arhivei SIPA, şi într-un alt context.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În declaraţia mea din octombrie 2014 puneam în discuţie modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA şi informaţiile din arhivă, despre care apăruseră alegaţii în spaţiul public încă din 2005, motiv pentru care am şi luat decizia de a desfiinţa SIPA şi a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informaţii din arhiva SIPA şi că Victor Ponta ar putea fi şantajat astfel", a scris Macovei pe Facebook.
În replică, Dana Gîrbovan susţine că declaraţia sa făcută la televizor a fost scoasă din context în presă şi nu reflectă afirmaţiile ei.
Cu această ocazie, şi judecătoarea îi adresează o serie de întrebări Monicăi Macovei, care, ca ministru al Justiţie, a emis o hotărâre de Guvern în 2006 prin care DGPA/SIPA a fost desfiinţată, iar arhiva instituţiei a fost sigilată.
Gîrbovan o întreabă pe Macovei dacă a avut loc o cercetare a arhivei SIPA înainte de emiterea HG prin care instituţia a fost desfiinţată, cine a ordonat şi efectuat această cercetare şi unde au fost publicate concluziile. Mai mult, judecătoarea vrea să ştie dacă între data emiterii HG 127/2006 şi data efectivă a desfiinţării SIPA, 6 luni mai târziu, a existat o comisie care să acceseze, cerceteze, inventarieze şi opiseze arhiva SIPA, iar dacă după desfiinţarea instituţiei, şi până la finalul mandatului ei de ministru, a mai activat vreo comisie care să cerceteze acest caz.
"De unde ştie ce conţineau notele informative din dosarele din arhiva SIPA? De unde ştie că SIPA culegea informaţii şi cu ajutorul unor magistraţi care erau ofiţeri acoperiţi? A sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la acest aspect, al existenţei ofiţerilor acoperiţi între magistraţi? Pe ce îşi susţine afirmaţia că în arhiva SIPA au fost documente numai începând cu 2001 şi ce s-a întamplat cu documentele dinainte de acest an?", mai întreabă judecătoarea.
Disputa a pornit de la afirmaţii făcute în 2014 de Macovei, după apariţia în perioada campaniei pentru prezidenţiale a informaţiilor că Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit al SIE.
"Dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit? Poate caută cineva şi prin arhiva SIPA. Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit, sugerez să căutăm şi în arhiva SIPA. (...) Astfel de informaţii, de care colaboratoarea Securităţii, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a şantaja magistraţi, erau obţinute, evident, şi din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofiţeri acoperiţi. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofiţer acoperit, deşi nu îndeplinea condiţiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securităţii”, a spus, în 2014, Macovei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri dimineaţă, că va desecretiza arhiva SIPA "în cel mai scurt timp şi cu respectarea termenelor si procedurilor legale". Preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea, spune că susţine acest demers, care trebuie însă făcut în mai multe etape, prima fiind inventarierea documentelor.
Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.
Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.