Puterea şi opoziţia s-au contrat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea raportului comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din anul 2009, opoziţia acuzând că este vorba de ”o răzbunare”, în timp ce puterea a susţinut că a fost încălcată legea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Deputatul PNL Cezar Preda a afirmat că această comisie a fost înfiinţată de cei care şi-au urmărit „propria răzbunare”, în timp ce deputatul PSD Liviu Pleşoianu a spus că ar mai trebui înfiinţată o comisie care să ancheteze cum a fost „capturat statul”. 
Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a acuzat PNL că nu a vrut să afle adevărul, în timp ce Traian Băsescu a susţinut că statul paralel este şi Florian Coldea cu George Maior. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Cezar Preda a spus că PNL va vota împotriva raportului. El a susţinut că scopul comisiei nu a fost atins, ci s-a urmărit doar „propria răzbunare” a celor care au înfiinţat-o.
 
„PNL s-a opus constituirii unei comisii, motivat, din două raţiuni. Astăzi avem un raport. Aşa, şi? Ce avem, de fapt? Nişte concluzii luate eminamente politic. Cui folosesc? Parchetului general? Nu! Acest dosar a fost închis de Parchetul general şi noi, da, am cerut ca activitatea acestei comisii să se încheie”, a spus Preda.
 
„Cei care au dorit înfiinţarea acestei comisii nu s-au gândit decât la propria răzbunare şi reprezentanţii acestor comisii stabilesc azi posibile infracţiuni, fiindcă scopul comisiei nu a fost atins. Ce a analizat această comisie? Nimic! În schimb au fost chemaţi la raport tot felul de persoane declarate sau nu incomode pentru majoritatea parlamentară. Unii au venit, altii au refuzat. De aici şi frustrarea celor care au trebuit să execute un ordin şi s-au lovit de tot felul de obstacole”, a declarat deputatul PNL.
 
Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a declarat că „statul paralel este sufrageria lui Oprea”, iar Parlamentul ar trebui să înfiinţeze o comisie care să ancheteze „modul în care această ţară a fost luată ostatică de către persoane care au decis cine are dreptul de viaţă şi cine nu”.
 
„Statul paralel este sufrageria lui Oprea. (...) Este imaginea perfectă, în sens negativ, a ceea ce a însemnat statul paralel în această ţară. Eu nu cred că este vreun om normal în această ţară care să considere firesc faptul că procurorul general al României şi primii doi oameni ai SRI se deplasează în seara alegerilor prezidenţiale la un om politic, unde erau şi alţi oameni poilitici, în condiţiile în care toţi erau în tabăra preşedintelui Traian Băsescu (...) şi erau numiţi de acelaşi preşedinte şi candidat, Traian Băsescu”, a mai spus el.
 
„Se impune să ne asumăm în Parlamentul României constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze modul în care această ţară a fost luată ostatică de către persoane care au decis cine are dreptul de viaţă şi cine nu are dreptul în politica românească, în lumea afacerilor în capitalul autohton românesc”, a spus Pleşoianu.
 
Liderul senatorilor USR, Mihai Goţiu, a declarat că „martorii sufrageriei lui Oprea şi statul paralel sunt literatură absurdă”, anunţând că USR se abţine de la vot.
 
„Martorii sufrageriei domnului Oprea şi statul paralel sunt literatură absurdă. Nu le luaţi pâinea de la gură scenariştilor şi regizorilor şi scenariştilor, pentru că i-aţi oropsit destul cu formularul 600. Grupul USR va vota împotriva acestui raport”, a spus Mihai Goţiu.
 
Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a susţinut că PNL nu a vrut să afle adevărul de la alegerile din 2009, iar alţii “şi-au dorit să arunce în derizoriu această comisie”.
 
„Am realizat cu dezamăgire că PNL şi-a declinat responsabilitatea aflării adevărului. Era greu pentru cei care în 2009 au luptat împotriva lui Traian Băsescu să facă parte din această comisie, având în vedere politica pe care o face astăzi PNL (...) Alţii şi-au dorit să arunce în derizoriu această comisie (...) I-am deranjat şi îi deranjăm pe cei care astăzi deţin frâiele statului paralel”,  a afirmat Steluţa Cătăniciu.
 
De asemenea, senatorul PMP Traian Băsescu, vizat direct de această comisie, s-a întrebat dacă George Maior şi Florian Coldea nu sunt tot statul paralel.
 
„Maior şi Coldea nu sunt tot stat paralel la T14? Mă tem că faceţi o construcţie eronată vizavi de statul paralel şi uitaţi, domnul Pleşoianu, că la alegerile din 2009 (...) acest grup infracţional era Voiculescu cu trustul Intact, Vîntu cu Realitatea, Patriciu cu Adevărul. Uitaţi cumva sinergia dintre Geoană şi acest grup care s-a dovedit a fi infracţional? Geoană a pierdut alegerile din două motive: pentru că numai un partid lipsit de experienţă poate să scoată în bătălie pentru prezidenţiale pe unul pe care tocmai îl bătusem la competiţia de la Primăria Capitalei (...) În al doilea rând, Geoană probabil simte nevoia să se spele de mai multe ori pe zi, drept pentru care, după ce a plecat de la trustul Antena, s-a oprit direct în jacuzzi la Vîntu”, a afirmat Băsescu.
 
Hotărârea privind raportul comisiei care a anchetat alegerile prezidenţiale din 2009 a fost adoptată, luni, de plenul reunit al Parlamentului, cu 205 de voturi „pentru”, 94 de voturi „împotrivă” şi 24 de abţineri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.