Deputatul PNL Daniel Gheorghe le-a cerut vineri, printr-o scrisoare deschisă, liderilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să organizeze referendumul pentru familie, deoarece au „o obligaţie neonorată faţă de poporul român”, iar Centenarul Marii Uniri trebuie sărbătorit „aşa cum se cuvine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Mă adresez public domniilor voastre pentru a vă reaminti că aveţi o obligaţie neonorată faţă de poporul român. Nu este singura, de altfel, dar este cea mai importantă, având în vedere că tema a fost cerută în mod explicit şi în număr covârşitor: convocarea Referendumului pentru Familie”, searată în scrisoarea deputatului Daniel Gheorghe.

El aminteşte că a trecut un an de când cei doi preşedinţi ai Camerelor au promis acest referendum.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„A trecut un an de când le-aţi promis românilor, în calitatea pe care o aveţi de oameni politici, că acest referendum va fi derulat în bune condiţii. Aţi semnat chiar şi protocoale în acest sens”, spune el.

Deputatul cere stabilirea unei date pentru organizarea referendumului, afirmând că el ar vrea ca referendumul să aibă loc în a doua jumătate a lunii martie 2018, pentru a sărbătorii Centenarul Marii Uniri „aşa cum se cuvine”.

“Domnilor lideri ai majorităţii parlamentare, vă cer să conveniţi asupra unei date de principiu şi să o comunicaţi, în mod onest şi transparent, celor în slujba cărora vă aflaţi. Oamenii sunt nerăbdători să-şi exercite drepturile garantate de Constituţia României. Propunerea mea este ca referendumul să aibă loc în a doua jumătate a lunii martie 2018, într-o perioadă care să permită o participare în număr cât mai mare.Suntem o naţiune creştină şi punctum. Îmi doresc foarte mult să sărbătorim Centenarul Marii Uniri aşa cum se cuvine, prin consolidarea valorilor identitare care stau la baza neamului românesc!”, încheie Gheorghe.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara, referitor la referendumul pe tema familiei, că el este un susţinător al familiei tradiţionale, deoarece, fiind un om credincios, ”asta este lăsat de la Dumnezeu, asta e forma în care practic noi, oamenii, suntem chemaţi să ne aşezăm în viaţă”.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.