Premierul Viorica Dăncilă a avut vineri, la Palatul Elisabeta, un prânz de lucru alături de Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, iar în cadrul întâlnirii s-a discutat despre pregătirea României pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri şi despre preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fost o întâlnire foarte importantă cu Majestatea Sa, în care am vorbit despre anul Centenar şi despre preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Majestatea Sa ne-a asigurat că vrea să facă parte din aceste două programe deosebit de importante pentru România", a spus premierul Dăncilă.

Premierul a mai susţinut că Familia Regală trebuie să fie implicată în promovarea România şi pe plan intern, dar şi pe plan extern.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am cerut ca Familia Regală şi Majestatea Sa să aibă acţiuni care să ducă la promovarea României, atât în plan intern, cât şi în plan extern (...) Eu cred că orice om care simte româneşte trebuie să se implice şi cred că implicarea Majestăţii Sale aduce plusvaloare pentru anul Centenar, pentru că, să nu uităm, istoria este cea care stă la bazele identităţii unei naţiuni", a continuat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.