Candidatul USR PLUS la Preşedinţie, Dan Barna, a anunţat, marţi, că a strâns cele 200.000 de semnături necesare pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.
Barna a făcut anunţul într-un mesaj video transmis pe Facebook din judeţul Vâlcea.
Liderul USR a spus că tocmai a fost atins pragul de 200.000 de semnături necesare pentru candidatura sa, dar a precizat că strângerea semnăturilor continuă.
Dan Barna le mulţumeşte tuturor celor care au semnat pentru candidatura sa.
„Mergem mai departe cu strângerea de semnături, pentru că vreau să ajungem la 300.000, pentru a nu fi niciun dubiu şi a nu exista riscul ca autorităţile să invalideze din diverse motive unele dintre semnături”, precizează candidatul Alianţei USR PLUS.
Termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central expiră în 22 septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.