Deputatul USR Cristina Prună atrage atenţia, joi, că noua schemă de plafonare gândită de ministrul Virgil Popescu privind facturile la energie şi gaze nu are calculat vreun impact bugetar, dar nu ştim încă nici măcar care au fost efectele primelor două scheme de plafonare şi compensare
”În timp ce PSD şi PNL se ceartă pe modul în care ar trebui contracarată explozia facturilor la energie, cetăţenii şi firmele din industria românească încă nu ştiu ce urmează de la 1 aprilie. Adică, peste mai puţin de două săptămâni. Incompetenţa actualei coaliţii face prăpăd în bugetele oamenilor şi companiilor, deşi soluţii există, precum cele propuse de USR încă din toamna anului trecut”, spune deputatul USR. Cristina Prună arată că ”suntem în al 13-lea ceas, iar românii nu ştiu la ce să se aştepte cu preţurile la energie de la 1 aprilie”. ”Am văzut că şi în octombrie, după adoptarea OUG de plafonare, a fost nevoie de mai bine de 30 de zile pentru elaborarea normelor de aplicare. Asta s-a tradus în haosul facturilor. Din nou, românii şi industria românească aşteaptă după incompetenţa actualei coaliţii”, declară Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor. USR avertizează nu doar că noua schemă de plafonare gândită de ministrul Virgil Popescu nu are calculat vreun impact bugetar, dar nu ştim încă nici măcar care au fost efectele primelor două scheme de plafonare şi compensare. „Este important să vedem câţi români au beneficiat de plafonare, câţi de compensare şi dacă întreprinderile româneşti au fost ajutate în mod real. Inflaţia creşte în continuare, iar asta ne indică că impactul a fost unul limitat. Totul se face după ureche. Vom intra o dată în plus într-o zonă de blocaj a investiţiilor. Soluţiile USR privind reducerea taxelor care intră preţul energiei încă se lovesc de un zid. Iar zidul acesta este de fapt pus împotriva românilor”, precizează Cristina Prună. Deputatul USR afirmă că în octombrie 2021, USR a propus un set de măsuri pe termen scurt pentru combaterea creşterii facturilor la energie. Printre măsuri, incluse şi într-un proiect de lege depus în Parlament de Cristina Prună şi Claudiu Năsui, se numără: scăderea la 5% a cotei TVA aplicate energiei electrice şi gazului natural pentru consumatorii finali, abrogarea accizei aplicate energiei electrice, eliminarea certificatelor verzi şi a taxei de cogenerare din factură, credite fiscale pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creşterea preţului cu energia şi gazele raportat la iulie 2021. De asemenea, printr-un amendament în Parlament, USR a propus şi acordarea de vouchere pentru gospodării, astfel încât factura să fie suportabilă pentru români. Totodată, este nevoie şi de o extindere a legii consumatorului vulnerabil şi de o simplificare a birocraţiei cu care ea e aplicată, precum şi de accelerarea adoptării legii offshore, lege pe care Virgil Popescu nu a fost capabil să o conceapă de doi ani şi jumătate de când este ministru al Energiei, mai spune Prună.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.