Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, marţi seară, că Bucureştiul produce un milion de tone de deşeuri pe an, din cele şase pe care le produce România, gradul de reciclare a deşeurilor fiind de doar 13,81%, deşi ar trebui să fie de 50%. Alexe spune că, o dată la cinci zile, poluarea atinge cote alarmante în Bucureşti, fiind depăşite concentraţiile maxim admise.
”Revoltător este că, în Capitala României, în anul 2020, avem perspectiva anului 2021 în care efectiv nu vom mai avea unde să ducem gunoaiele. Aceste deşeuri care trebuie colectate selectiv şi reciclate noi suntem campionii Europei şi le ducem la groapă. Ministerul poartă o corespondenţă şi a pus în vedere Primăriei Generale a Capitalei de fiecare dată, cu fiecare ocazie, că trebuie să se preocupe să identifice soluţii, pentru că Bucureştiul astăzi produce un milion de tone de deşeuri pe an din cele şase pe care le produce România”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Costel Alexe.
Acesta a precizat că în România grdul de reciclare este de 13,81% şi ar trebui să fie 50%.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte poluarea aerului, Alexe a spus: ”Orice depăşire a concentraţiei maxim admise de PM 10 sau PM 2,5 ne pune sănătatea în pericol. În Bucureşti, acest prag de pericol sau de alertă se depăşeşte în ultimii doi ani o dată la cinci zile. Datele ne arată că, în 2018, din cele 365 de zile ale anului, în mai bine de 70 de zile bucureşteni s-au plimbat pe străzile oraşului în mijlocul pragului de alertă”.
Alexe a spus că, potrivit Comisiei Europene, cele mai poluate oraşe sunt Braşov, Iaşi şi Bucureşti, primarii celor trei localităţi fiind invitaţi la discuţii la Bucureşti, în 20 ianuarie.
”Dacă în 2013, erau 24 de zile cu depăşiri în centrul Bucureştiului, în 2018 şi 2019 am ajuns la 70 de zile pe an. Situaţia este alarmantă, iar aceste cifre asta ne relevă: trăim, din păcate, într-o Capitală din ce în ce mai poluată, cu administraţie care nu este preocupată de sănătatea cetăţenilor”, a mai spus Alexe.
Gabriela Firea a replicat, tot la Antena 3, a luat ”foarte multe măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi acestea se simt”.
În plus, Firea a spus că Bucureştiul nu este cel mai poluat oraş din România, fiind doar pe locul patru.
”Avem din ce în ce mai multe maşini proprietate personală de aproape unică folosinţă, este un fapt îngrijorător. De aceea, facem campanii şi încercăm să-i convingem pe cetăţeni să folosească transportul public în comun. A arunca cu noroi doar pentru că e acum la putere, nu este corect”, a spus Gabriela Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.