Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, propusă ca vicepreşedinte al PNL în echipa Bolojan, a declarat, duminică, în faţa delegaţilor la Congresul Extraordinar al PNL, că nu fuge de deciziile grele şi că a decis să vină la greu, nu când este uşor. ”Nu mă sperie nici listele negre, nici campaniile de denigrare, pentru că în 15 ani petrecuţi în societatea civilă am văzut cu adevărat greul în viaţa unui om“, a adăugat Oana Gheorghiu.
"Sunt parte din sistemul ONG-ist, sorosist, globalist şi mai ales neomarxist care, iată, a venit azi să pună stăpânire pe PNL. Genul acesta de ştiri şi de titluri le veţi vedea în zilele următoare. Sunt o luptătoare, lupt pentru valori şi principii. Nu fug de deciziile grele. Am decis să vin în PNL la greu, nu când a fost uşor", a afirmat Oana Gheorghiu, la Congresul PNL.
Ea a precizat că nu ar fi crezut în urmă cu un an că va urca pe scena unui congres, pentru că a crezut multă vreme că poate face bine pentru România rămânând departe de politică.
"Am protestat când statul a deraiat, nu am căutat funcţii şi privilegii. Am acceptat rolul din guvern tocmai pentru a susţine agenda transformatoare a premierului Bolojan. Ce am găsit în mandatul meu: companii ale statului transformate în puşculite politice, instituţii care nu ştiu nici măcar ce avere administrează, planuri de reformă întocmite cu copy-paste de la o companie la alta precum tema unui elev leneş. Am aprins lumina alături de domnul Bolojan în nişte cămări în care prea mult timp s-a lucrat pe întuneric. Ştiţi ce se întâmplă când aprinzi lumina. Se trezesc cei care o duceau mult prea bine pe întuneric", a precizat Oana Gheorghiu.
Ea a spus că, atunci când au început să fie închise robinetele, partenerii de coaliţie au decis brusc că nu se mai poate cu Ilie Bolojan.
"Nu politica e urâtă. Unii dintre cei care o fac au uitat că puterea se exercită cu decenţă, responsabilitate şi respect. Nu mă sperie nici listele negre, nici campaniile de denigrare, pentru că în 15 ani petrecuţi în societatea civilă am văzut cu adevărat greul în viaţa unui om", a adăugat Oana Gheorghiu.
