Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a decis joi ca dezbaterile generale privind modificarea Codului penal şi Codului de proceură penală să înceapă în 2 mai. Opoziţia a acuzat că modificările Codurilor penale sunt "cu dedicaţie" pentru Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele comisiei, fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, a susţinut însă că prin aceste modificări se vrea "normalizarea vieţii în România".
"S-au depus ieri de către grupurile parlamentare PSD-ALDE trei iniţiative care vizează modificările şi punerile în concordanţă a Codului penal, Codului de procedură penală şi Codului de provedură civilă cu deciziile Curţii, cu Directivele europene şi cu deciziile CEDO. În acelaşi timp, prin aceste trei iniţiative nu facem decât să normalizăm o viaţă în România, care trebuie să fie gestionată de nişte reguli clare", a spus Florin Iordache.
Şedinţa de joi a comisiei a fost una în care s-au stabilit date organizatorice, iar preşedintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a propus ca la dezbaterile generale, care au fost programate să înceapă în 2 mai, să fie invitaţi reprezentanţi ai CSM, ICCJ, Parchetului General, ai asociaţiilor magistraţilor şi procurorilor, ai Ministerului Justiţiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Deputatul USR Stelian Ion a ceut amânarea dezbaterilor cu 30 de zile, pe motiv că timpul pentru parcurgerea proiectelor este prea scurt. Ion a propus ca la dezbaterile generale să participe şi reprezentanţi ai mediului academic, iar Iordache a spus că este de acord, dar propunerile lor pentru modificarea Codurilor penale trebuie preluate de un grup paralmentar.
Astfel, Florin Iordache a anunţat că va trimite invitaţii la dezbaterile generale din comisie către reprezentanţii de drept penal ale facultăţilor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Proiectul de modificare a Codului Penal prevede că emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracţiunea de ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate. Declaraţiile publice făcute de autorităţile publice sau funcţionari publici prin care, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru a scăpa de pedeapsă, mituitorul sau făptuitorul trebuie să denunţe fapta în cel mult 6 luni de la data săvârşirii acesteia şi înainte de a începe urmărirea penală. Se abrogă articolul privind neglijenţa în serviciu.
CITEȘTE ȘI Proiectul de modificare a Codului Penal: Emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracţiunea de ajutor dat făptuitorului. Articolul privind infracţiunea de neglijenţă în serviciu se abrogăConform proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii pot fi comunicate public informaţii doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecţii nu pot fi prezentaţi cu cătuşe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepţia publică faptul că ar fi vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore. Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală şi pentru care a fost autorizată percheziţia în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate şi nu pot fi folosite în alte cauze penale şi pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandat de percheziţie.
CITEȘTE ȘI Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală: Nu pot fi comunicate public informaţii despre urmărirea penală decât dacă justifică interes public. Suspecţii nu mai pot fi prezentaţi încătuşaţi, pot participa la audierea oricărei persoaneDispoziţiile legii ar urma să se aplice şi hotărârilor pronunţate până la intrarea acesteia în vigoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.