Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei condusă de Florin Iordache a eliminat, luni, din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern.
Astfel, la propunerea PSD, a fost adoptat un amendament conform căruia alineatul 3 al articolului 297 (privind abuzul în serviciu) stabileşte: ”Dispozitivele alineatelor (1) şi (2) nu se aplică în cazul elaborării, emiterii sau aprobării actelor adoptate de Parlament sau Guvern”.
Amendamentul PSD a fost aprobat cu 13 voturi "pentru", 7 voturi "împotrivă" şi o abţinere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În plus, comisia a adoptat un alt amendament al PSD prin care introduce alineate noi la articolul 308 din Codul penal, prin care, dacă se achită prejudiciul, se reduc la jumătate pedepsele pentru infracţiuni de corupţie.
”(3) Dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia”, prevede amendamentul adoptat.
Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.