Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj de Ziua Învăţătorului, în care a subliniat impostanta educaţiei pentru viitorul copiilor, dar s-a referit şi la realitatea actuală din învăţământul românesc. ”Trecem printr-un moment de răscruce”, a afirmat premierul, făcând, din nou, apel la dialog şi la rezolvarea situaţiei generate de greva din educaţie.
”Ziua de 5 iunie are o dublă semnificaţie, fiind dedicată în fiecare an dascălilor, în semn de respect şi preţuire faţă de marele nostru cărturar şi dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei şcoli în limba română, născut în această zi cu aproape două secole şi jumătate în urmă. Bazele puse atunci învăţământului românesc de Gheorghe Lazăr au hrănit dorinţa de educaţie şi cultură a multor generaţii. Şcoala românească are acum o lungă tradiţie şi a deschis orizonturi noi multor tineri cărora dascăli dedicaţi şi iubitori de cunoaştere le-au fost exemple”, a transmis premierul.
Nicolae Ciucă apreciază că ”formarea tinerelor generaţii este o responsabilitate perpetuă, la care dascalii contribuie alături de familie şi de întreaga societate”.
”Ultimii 30 de ani din istoria României au însemnat schimbări inclusiv în acest domeniu, iar perioada pandemiei şi evoluţia digitală au adus transformări şi provocări majore cărora toţi trebuie să le facem faţă. Oriunde ne aflăm ca poziţie socială sau instituţională, suntem părinţi, bunici sau cunoaştem copii cărora le dorim un viitor ce poate fi împlinit prin educaţie”, a mai transmis premierul.
Nicolae Ciucă apreciază că ”trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învăţământul din România, de care depinde viitorul copiilor noştri”.
”Greva din sistemul de învăţământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect şi deschidere la consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ şi prin soluţiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate. Toţi ne dorim un cadru favorabil unui învăţământ de calitate, sens în care ne-am angajat şi am început o regândire echitabilă a salarizării – ceea ce am transmis şi partenerilor de discuţii. Abordăm însă toate aceste aspecte cu responsabilitate şi realism, prioritizând resursele necesare”, a mai afirmat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, ”Guvernul a demonstrat permanent implicare în ceea ce priveşte susţinerea unui învăţământ accesibil şi de calitate în România”.
”Am deblocat posturile în educaţie, pentru a nu afecta calitatea actului de învăţământ din cauza numărului insuficient de profesori. Majorările salariale deja decise de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echităţii în sistemul de salarizare în noua grilă”, a mai transmis Ciucă.
Acesta a mai afirmat că Executivul acţionează şi pentru modernizarea infrastructurii şcolare, adaptată cerinţelor societăţii.
”Ministerul Educaţiei are alocat unul dintre cele mai mari bugete prevăzute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de 3,6 miliarde de euro, bani care vor fi investiţi în construcţia de noi creşe, grădiniţe, şcoli, licee, laboratoare, reabilitarea, modernizarea, dotarea şi digitalizarea unităţilor de învăţământ. Adaugăm acestora şi finanţările de la bugetul naţional şi prin alte programe europene, astfel încât să creăm toate condiţiile pentru ca actul didactic să tindă spre o mai mare performanţă”, se mai arată în mesajul premierului.
Nicolae Ciucă a mai declarat că este important pentru copii să meargă la şcoală, să descopere sensul învăţării.
”Un copil educat va deveni un adult împlinit, un om care are toate şansele să aibă o viaţă bună, într-o societate deschisă cunoaşterii şi progresului”, a mai declarat premierul.
Acesta s-a adresat şi direct dascălilor şi le-a transmis ”La mulţşi ani”:
”Dragi dascăli,
Dumneavoastră sunteţi partenerii noştri în tot acest proces prin care ne dorim sa creştem încrederea în şcoala românească şi performanţa actului educaţional.
Vă transmit cele mai bune gânduri şi respect pentru misiunea atât de frumoasă pe care v-aţi ales-o şi prin care îşi vă puneţi amprenta asupra viitorului copiilor şi al tinerilor. Destinul lor a depins întotdeauna de modelul educaţional şi de formare pe care îl oferiţi dumneavoastră, aşa cum ne reaminteşte, mai ales astăzi, exemplul lui Gheorghe Lazăr”, se mai arată în mesajul premierului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.