Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă că PNL a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate, îndemnând guvernanţii care au uitat această motivaţie în ultimii ani să îşi reamintească de angajamentul lor. ”Să nu uităm că suntem aici pentru oameni. Nu pentru noi şi nu pentru funcţii. Să ne amintim ce le-am promis românilor. Nu am promis nimănui conflicte, nu asta e menirea noastră aici”, spune Ciucă, după ce liderul PSD, premieurl Marcel Ciolacu, a avertizat că îşi depune mandatul, în cazul în care PNL iese de la guvernare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ciolacu a fost întrebat, miercuri seară, la Roma, cum vede afirmaţiile unor reprezentanţi ai PNL potrivit cărora ar fi mai bine pentru liberali să rupă coaliţia.
”Eu cred că…. Cel puţin eu şi colegii mei din PSD am arătat că prioritatea noastră e România. Cel mai bine pentru mine şi colegii mei ar fi fost să nu intrăm la guvernare şi să nu facem această coaliţie. În acest moment cred că ori am fi avut alegeri anticipate când eram în pragul unei crize sociale (…), ori PSD ar fi avut cu cinci în faţă la alegeri. Dar am hotărât, într-un moment dificil, că este bine să ne implicăm şi să nu lăsăm România să se ducă într-o direcţie total, total greşită”, a declarat el.
Întrebat dacă este dispus să conducă un guvern minoritar, Ciolacu a răspuns negativ.
”Este exclus acest lucru. Dacă este o decizie politică a partenerilor de coaliţie să se retragă de la guvernare, în acel moment domnul preşedinte Klaus Iohannis va primi mandatul meu de prim-minstru. Eu am intrat în acest proiect după o discuţie, inclusiv cu preşedintele României, că vom duce această coaliţie şi această guvernare cel puţin până în anul 2024. Dacă ne supărăm că nu mai avem prim-ministru, cu toate că am avut prim-ministru timp de trei ani şi jumătate, având un scor electoral de 20 la sută, şi ni se pare normal să avem în continuare prim-ministru sau anumite decizii, cred că este o abordare greşită. Dar din discuţiile mele – şi sper să nu îl deranjeze pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă – din discuţiile mele cu preşedintele Nicolae Ciucă, este exclus un astfel de scenariu”, a subliniat premierul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.