Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că în luna martie România va primi 2,4 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. "Începând cu aprilie, şi asta a fost concluzia discuţiilor cu doamna preşedinte, lucrurile vor demara şi mai rapid, rămânem la obiectivul de a avea, Uniunea Europeană, 70% din populaţie la sfârşitul verii sau începutul lui septembrie", a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am prezentat situaţia din România, cum ne-am pregătit campania de vaccinare şi am fost felicitaţi pentru cum am pregătit campania de vaccinare. Am mulţumit preşedintelui Comisiei Europene pentru modul în care a pregătit toată această campanie, prin faptul că a început în acelaşi timp în fiecare ţară, Comisia Europeană a negociat în numele tuturor pentru că altfel am fi avut probleme de ofertă a vaccinului în anumite ţări", a afirmat Florin Cîţu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută după vizita la Bruxelles.

El a s spus că, chiar dacă au fost unele sincope la început, lucrurile funcţionează din ce în ce mai bine.

"În martie de exemplu o să primim 2,4 milioane de doze de vaccin, un milion de la AstraZeneca, 1,2 parcă de la Pfizer şi 230.000 de  la Moderna.  Începând cu aprilie, şi asta a fost concluzia discuţiilor cu doamna preşedinte, Lucrurile vor demara şi mai rapid, rămânem la obiectivul de a avea, Uniunea Europeană, 70% din populaţie la sfârşitul verii sau începutul lui septembrie", a adăugat Cîţu.

Premierul a spus că a discutat şi despre propunerea  de a sprijini procesul de producţie a vaccinului la nivel european, este un proces care are în vedere un obiectiv pe termen mediu şi lung. Cîţu a menţionat că Victor Costache, consilierul său onorific pe probleme de sănătate,  este în legătură cu reprezentanţi Comisiei pentru a discuta aspecte concrete pe această temă.

"Nu în ultimul rând, (...) au fost apreciate (...)  eforturile pe care le face România de a sprijini Republica Moldova. Şi aici am spus că eforturile noastre de a vaccina populaţia în Uniunea Europeană sunt foarte bune,sunt binevenite dar dacă noi nu facem nimic pentru a-i ajuta pe cei din juru  nostru să se vaccineze, nu vom putea scăpa de pandemie. Şi aici concluzia a fost unanimă, că Uniunea Europeană va  ajuta şi ţările din jur cu doze de vaccin şi echipamente pentru a putea scăpa de pandemie", a mai spus el.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.