Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri că s-ar crea un precedent periculos prin schimbarea legii electorale cu câteva luni înaintea alegerilor locale şi anunţă că social-democraţii vor protesta la Bruxelles. ”Există o linie roşie, în acest moment noi avem de-a face cu trecerea acestei linii roşii a democraţiei”, a declarat Marcel Ciolacu.
”Noi am făcut scrisori către europarlamentari, către Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană referitoare la legile electorale. Turcan şi Anastase au modificat legea în 2011. PSD nu a votat alegeri pentru un singur tur. Acum, făcând nişte calcule, vin să modifice legea cu două luni înainte. Unde aţi mai auzit în Europa acest lucru. O să protestăm la Bruxelles. O să întreb şi eu la Comisia LIBE dacă e această posibilitate. PSD e posibil să revină la guvernare. Ce facem apoi? Schimbăm iar legile? Spre ce dorim să ducem România? O ţară în care creezi un precedent de a schimba niste legi electorale, în functie de calculele PNL de azi, nu e o ţară cu un viitor democratic. Ganditi-vă ce precedent se poate crea în România, un stat al Uniunii Europene. Există o linie roşie, în acest moment noi avem de-a face cu trecerea acestei linii roşii a democraţiei”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu, la Adevărul Live.
Întrebat despre varianta unei înţelegeri între PSD şi PNL, Ciolacu a spus: ”Este exclusă o înţelegere. Mă jigniţi şi pe mine, şi pe dvs şi pe români. Cu Orban am o relaţie instituţională. Nu am mai vorbit cu el. Nici cu domnul Iohannis nu am vorbit anul acesta. Nu am avut astfel de discuţii”.
În plus, Ciolacu a spus că PSD va ataca la Curtea Constituţională modificarea legi privind alegerea primarilor.
”Dacă se va veni în Parlament, vom vedea cum vom acţiona în acel moment (…) E posibil să atacăm la Curtea Constituţională, ţinând cont de termenul foarte scurt până la organizarea de alegeri”, a mai afirmat preşedintele interimar al PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.