Premierul Marcel Ciolacu transmite felicitările sale şi ale Guvernului tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, la aniversarea Zilei Independenţei. ”Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi cultură şi istorie, dorim pentru Republica Moldova un acelaşi viitor: sigur, prosper, democratic, în mijlocul familiei europene. Vom fi alături de Republica Moldova, de toţi cetăţenii săi, pe drumul care va duce la împlinirea acestui ideal”, subliniază şeful Executivului.
”Transmit felicitările mele şi ale Guvernului României tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, la aniversarea Zilei Independenţei! L-am felicitat astăzi şi pe prietenul meu Dorin Recean şi l-am reasigurat că România va fi şi în viitor, la fel ca până acum, în prima linie a eforturilor de consolidare a parcursului european, stabilităţii şi dezvoltării democratice a Republicii Moldova. Susţinerea noastră fermă, clară, nedezminţită pentru Republica Moldova se bazează pe consens la nivelul actorilor politici din România şi pe un trainic ataşament afectiv al întregii societăţi româneşti”, declară Ciolacu.
El reafirmă sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova.
”Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi cultură şi istorie, dorim pentru Republica Moldova un acelaşi viitor: sigur, prosper, democratic, în mijlocul familiei europene. Vom fi alături de Republica Moldova, de toţi cetăţenii săi, pe drumul care va duce la împlinirea acestui ideal. Avem deplină încredere în Guvernul Republicii Moldova, în prim-ministrul Dorin Recean, în efortul hotărât şi curajos al întregii administraţii de la Chişinău, menit să pregătească atingerea acestui obiectiv. Integrarea europeană este singura opţiune care poate asigura tuturor cetăţenilor Republicii Moldova şansa la un viitor mai bun, mai sigur, la un trai demn şi mai îmbelşugat”, afirmă premierul.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
El subliniază că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, declarându-se convins că, la referendumul din 20 octombrie 2024, cetăţenii Republicii Moldova vor reafirma răspicat acest adevăr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.