Curtea Constituţională a anunţat că va discuta în 18 iulie cele două propuneri legislative de revizuire a Constituţiei primite. Un proiect de revizuire a Constituţiei a fost iniţiat de PNL şi USR, iar un altul de PSD-ALDE.
Reprezentanţii CCR au anunţat, marţi, că au stabilit termen în 18 iulie pentru discutarea celor două propuneri legislative de revizuire a Constituţiei primite.
PNL şi USR au depus, în 1 iulie, la Parlament proiectul de revizuire a Constituţiei, care transpune rezultele referendumului din 26 mai, precum şi Iniţiativa „Fără penali” în funcţii publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Acest proiect vizează ca amnistia şi graţierea să nu mai fie posibile. Vorbim deopotrivă despre amnistie şi graţiere colectivă, cât şi de amnistie şi graţiere individuale, aşa cum prevede în momentul de faţă Constituţia. Tot în baza acestui proiect de lege, ordonanţele de urgenţă vor fi diminuate ca abundenţă, pentru că am crescut instituţiile care pot să sesizeze constituţionalitatea pe ordonanţele de urgenţă. Nu în ultimul rând, aşa cum s-a solicitat la semnarea pactului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, integritatea în funcţia publică este prevăzută în acest text deopotrivă pentru instituţiile publice din România, cât şi pentru Parlamentul European”, a declarat la Parlament Raluca Turcan.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, tot în 1 iulie, după o şedinţă a coaliţiei, că PSD şi ALDE vor depune o iniţiativă de revizuire a Constituţiei, fiind vizate în principal aspectele de la referendum. ”Să vedem dacă mai introducem încă un punct sau două”, a spus Dăncilă, întrebată dacă coaliţia vizează o revizuire extinsă a Constituţiei.
”Va fi depusă o iniţiativă din partea coaliţiei PSD-ALDE. Astăzi va fi depusă”, a spus Dăncilă, întrebată despre revizuirea Constituţiei.
”Am discutat despre acest lucru, am discutat şi despre votul în diaspora. Avem trei variante, sper să fie îmbrăţişate şi de cei care îşi doresc într-adevăr ca în afara graniţelor ţării să se voteze de către toţi cetăţenii”, a adăugat premierul.
Întrebată dacă se doreşte o revizuire extinsă a Constituţiei, Dăncilă a spus: ”Am discutat despre cele două puncte de la referendum, să vedem dacă mai introducem încă un punct sau două, dar acestea sunt importante pentru că am văzut care este voinţa cetăţenilor şi vrem să ţinem cont de votul din data de 26”.
Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.