CCR a decis miercuri că legea privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult este neconstituţională, în ansamblul ei. Judecătorii Curţii au admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea PNL, USR, UDMR şi grupul minorităţilor la acest act normativ şi astfel legea se reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării, a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Uniunea Salvaţi România, Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Naţional Liberal, Grupul Minorităţilor, precum şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului”, arată CCR într-un anunţ de presă. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pe 9 iunie, Liderul deputaţilor liberali Florin Roman a anunţat că PNL a depus o sesizare la Curtea Constituţională a României pe proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea de terenuri agricole. El susţine că această lege este una cu dedicaţie pentru baronii PSD care sunt marii latifundiari din zona de sud a României.
 
„Partidul Naţional Liberal a depus astăzi (9 iunie - n.r.) în scris sesizare la Curtea Constituţională a României împreună cu colegii de la USR pe proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea de terenuri agricole. Aşa cum am susţinut şi în plen, poziţia Partidului Naţional Liberală e că această lege este o lege cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, marii latifundiari din zona de sud a României”, a declarat Florin Roman.
 
El a precizat că legea este neconstituţională şi impune în anumite situaţii o dublă impozitare. 
 
„Practic, din punctul de vedere al colegilor jurişti, legea este neconstituţională, este discriminatorie, restrânge dreptul de proprietate şi impune în anumite situaţii o dublă impozitare pentru că baronii roşii vor ca terenurile să le fie vândute doar lor la bani de nimic”, a explicat Roman.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.