Birourile permanente reunite al Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis că o şedinţă solemnă pentru comemorarea victimelor Progromului de la Iaşi va avea loc miercuri, de la ora 14.00. La plenul reunit vor susţine alocuţiuni preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Camerei şi Senatului şi Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban şi Anca Dragu, prim-ministrul Florin Cîţu şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare şi ai parlamentarilor neafiliaţi.
Au mai fost invitaţi la acest plen reunit membri ai Executivului, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, şeful Casei Regale a României, Patriarhul BOR şi a liderii celorlalte culte religioase, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şeful Statului Major al Armatei Române, preşedintele Academiei Române, precum şi supravieţuitori sau urmaşi ai victimelor Pogromului.
„Prin iniţiativa de a comemora 80 de ani de la cel mai mare masacru petrecut pe teritoriul României în epoca modernă în cadrul unei şedinţe solemne, organul reprezentativ suprem al tuturor cetăţenilor români va transmite un mesaj puternic de recunoaştere a suferinţei victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului, iar acele evenimente istorice vor beneficia astfel de atenţia semnificativă din partea opiniei publice interne şi internaţionale”, precizează deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei Combaterii Antisemitismului şi Xenofobiei în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.