Camera Deputaţilor a respins marţi, într-o sedinţă secretă, contestaţia depusă de către deputatul AUR Dan Tanasă la sancţiunea disciplinară - avertisment scris - care i-a fost aplicată de Biroul permanent, în urma unei sesizări făcute de liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi deputatul Silviu Dehelean.
UPDATE - Au fost 142 de voturi împotriva contestaţiei şi 129 de voturi „pentru” şi câteva abţineri.
ŞTIREA INIŢIALĂ Biroul permanent a decis, săptămâna trecută, că pe parcursul şedinţei secrete a Camerei Deputaţilor va fi restricţionat accesul presei în sala plenului, precum şi accesul altor persoane, în afară de deputaţi şi personalul din cadrul secretariatului general. Şedinţa va fi înregistrată prin mijloace audio-video şi nu va putea fi transmisă altor persoane sau instituţii. Votul va fi unul secret, pe buletine, iar dacă este admisă contestaţia lui Dan Tanasă, atunci va fi anulată decizia Camerei prin care deputatul AUR a fost sancţionat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe 26 aprilie, Conducerea Camerei a luat act de o contestaţie depusă de Dan Tanasă privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare, în urma primirii raportului asupra sesizării depuse de deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean, prin care Comisia juridică a Camerei a hotărât sancţionarea cu avertisment scris a deputatului AUR.
Tanasă a susţinut, în contestaţia depusă la Biroul permanent, că atât raportul în baza căruia a fost adoptată decizia, precum şi întreaga procedură „au fost viciate”. El a argumentat că a fost încălcat caracterul secret al şedinţei, cu lipsa procedurii prealabile de stabilire a gravităţii abaterii, aşa cum prevede Regulamentul Camerei, modul în care a avut loc procedura de vot, precum şi cu faptul că raportul „este rezultatul arbitrariului şi subiectivismului”.
Pe 7 aprilie, Biroul permanent a decis sancţionarea cu avertisment scris a deputatului AUR Dan Tanasă, după ce acesta a adresat cuvinte şi expresii injurioase la adresa unor parlamentari USR PLUS.
„Dan Tanasă a adus în Parlament direct cuvintele folosite de nazişti şi nu poate rămâne nesancţionat. Comisia juridică va înainta Biroului permanent, care are competenţa de a lua decizia, propunerea pentru cea mai aspră sancţiune prevăzută de statutul parlamentarilor şi de regulamentele camerelor - avertisment scris. E prea puţin, dar e sancţiunea maximă prevăzută de legea în vigoare. Probabil atunci când s-au întocmit statutul şi regulamentele nu s-a prevăzut intrarea în Parlament a unor astfel de persoane rudimentare”, a afirmat atunci pentru News.ro deputatul USR PLUS Silviu Dehelean, unul dintre iniţiatorii sesizării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.