Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni, înaintea sesiunii de bun-venit a Reuniunii Liderilor de la München la Bucureşti, că timp de trei zile, Bucureşti va fi Capitala diplomaţiei europene, euroatlantice şi dincolo de aceste spaţii. El a arătat că este pentru prima dată când o astfel de reuniune are loc în sud-estul Europei şi, bineînţeles, în România, şi acest fapt este cu atât mai important cu cât are loc chiar înainte de Reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO, pe care o va găzdui începând de marţi.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte luni, sesiunea de bun-venit în deschiderea Reuniunii Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting - MLM), eveniment co-organizat de Ministerul Afacerilor Externe cu Conferinţa de Securitate de la München, în perioada 28 – 29 noiembrie 2022.
”Este o deosebită onoare şi o mare plăcere să găzduiesc astăzi Reuniunea Liderilor de la Munchen la Bucureşti. Este pentru prima data când o astfel de reuniune are loc în sud-estul Europei şi, bineînţeles, în România, şi acest fapt este cu atât mai important cu cât are loc chiar înainte de Reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO, pe care o voi găzdui începând de mâine. Nu este întâmplător că România este gazda acestei reuniuni, întrucât acest lucru reprezintă, cred eu, o recunoaştere a rolului României în contracararea efectelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi o confirmare a importanţei strategice a Mării Negre”, a spus ministrul de Externe. Potrivit lui Bogdan Aurescu, ”ce se întâmplă în Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Prin urmare, vă sunt recunoscător pentru prezenţă şi pentru eforturile echipei dumneavoastră, care a organizat acest eveniment alături de Ministerul Afacerilor Externe al României”, a adăugat şeful diplomaţiei. Aurescu a mai spus că vor fi două zile pline, în care vor avea loc dezbateri foarte interesante, la care urmează să ia parte aproximativ 75 de oficiali de rang înalt, foşti oficiali, analişti, experţi în probleme de afaceri externe şi politici de securitate. Aceasta va asigura o analiză în profunzime a provocărilor şi riscurilor cu care ne confruntăm în prezent în regiune, în Europa şi în spaţiul euroatlantic.
”Sper că vom identifica şi soluţii şi teme de gândire pentru factorii decizionali pentru că, aşa cum am mai spus, voi găzdui, începând de mâine, Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO. Aşadar, timp de trei zile, Bucureşti, capitala României, va fi capitala diplomaţiei europene, euroatlantice şi dincolo de aceste spaţii. Prin urmare, toate privirile vor fi aţintite asupra noastră”, a mai spus ministrul Bogdan Aurescu.
Evenimentul, parte a programului anual al prestigioasei Conferinţe de Securitate de la München, este organizat în pregătirea Conferinţei de Securitate de la München din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina şi are loc pentru prima dată în istorie în Europa de Sud-Est.
La eveniment participă peste 75 de invitaţi de nivel înalt din peste 25 de state, inclusiv România, actuali şi foşti oficiali, miniştrii afacerilor externe din Albania, Croaţia, Slovenia, Macedonia de Nord, Preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, Christoph Heusgen, lidera opoziţiei din Belarus Sviatlana Tsikhanouskaya, printre alţi circa 75 de participanţi. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în prezenţa Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.