Ana Birchall, a cărei remaniere din funcţia de minstru al Justiţiei a fost anunţată de premierul Viorica Dăncilă, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor din sistemul penitenciar, discutând inclusiv despre recenta rectificare bugetară. "Am stabilit (...) să ne gospodărim cu sumele alocate prin rectificare din care să acoperim: plata orelor suplimentare, decontarea serviciilor turistice, sumele necesare pentru încadrarea celor 312 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, plata sentinţelor judecătoreşti, precum şi celelalte drepturi de natură salarială", afirmă Birchall.
"Am avut o întrevedere foarte bună cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, domnul Florin Şchiopu, şi cu vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, domnul Adrian Neagoe. Ne-am întâlnit să discutăm despre recenta rectificare bugetară şi despre problemele din sistemul penitenciar", arată Ana Birchall, într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei.
Ea adaugă că "s-a stabilit un plan de acţiune comun".
"Am stabilit să elaborăm un plan de acţiune comun, să ne gospodărim cu sumele alocate prin rectificare din care să acoperim: plata orelor suplimentare, decontarea serviciilor turistice, sumele necesare pentru încadrarea celor 312 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, plata sentinţelor judecătoreşti, precum şi celelalte drepturi de natură salarială", afirmă Birchall.
Luni, premierul Viorica Dăncilă a trimis preşedintelui propunerea ca Birchall să devină vicepremier pe parteneriate strategice, iar la Ministerul Justiţiei să fie înlocuită de judecătoarea Dana Gîrbovan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.