Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că acum este momentul pentru ca opoziţia să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Băsescu spune că, indiferent dacă moţiunea va avea sau nu succes, ea reprezintă un "gest politic obligatoriu", iar argumente pe care le văd şi le simt oamenii pentru acest demers sunt: criza pestei procine, violenţele de la protestul din 10 august, schimbarea Guvernului înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi criza din interiorul PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Moţiune de cenzură acum! Cu sau fără succes, moţiunea de cenzură este un gest politic obligatoriu. Opoziţia are nevoie acută de o reacţie instituţională de delimitare faţă de dezastrul Dragnea – Dăncilă – Tăriceanu”, a scris Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Fostul şef al statului spune că “argumente pe care le văd şi le simt oamenii” pentru moţiunea de cenzură sunt: criza pestei procine, violenţele de la protestul din 10 august, schimbarea Guvernului înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România şi criza din interiorul PSD.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Criza pestei porcine africane care afectează grav milioane de gospodării din mediul rural, dar şi industria alimentară şi care nu a fost prevenită conform recomandărilor Comisiei Europene din Februarie 2017 şi în plus este gestionată cu deplină incompetenţă de către Guvern .Intervenţia supradimensionată a forţelor de ordine împotriva manifestanţilor paşnici din Piaţa Victoriei la 10 August şi încercările repetate ale oficialilor de a dezinforma opinia publică asupra desfăşurării evenimentelor. Nevoia imperioasă a înlocuirii incompetentului guvern Dăncilă, premergător preluării preşedenţiei rotative a UE. Criza importantă din interiorul PSD, situaţiei în care buna guvernare nu este o prioritate în raport cu bătălia pentru putere din interiorul partidului de guvernământ”, se arată în argumentele lui Traian Băsescu.

Băsescu spune că, dacă opoziţia nu reacţioneză acum, nu au cum să pretindă respectul electoratului, iar dacă Victor Ponta, grupul minorităţilor şi UDMR susţin în continuare Guvernul, trebuie să îşi asume politic acest lucru.

“Dacă în aceste condiţii partidele din opoziţie nu reacţionează solidar şi rapid prin depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, nu au cum să pretindă respectul electoratului şi blazonul de alternativă la guvernarea PSD – ALDE. Iar dacă UDMR, Ponta şi minorităţile vor susţine guvernul, nu le rămâne decât să-şi asume politic, alături de Dragnea, Dăncilă, Daea, Carmen Dan, Tăriceanu, Firea etc. şi pesta porcină, şi violenţele din 10 August şi compromiterea preşedenţiei UE în mandatul României. Sper că nici un partid de opoziţie nu va susţine tacit Guvernul PSD - ALDE prin inacţiune instituţională de delimitare faţă de Guvernul Dăncilă şi alianţa PSD – ALDE”, a încheiat fostul preşedinte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.