Fostul primar general Traian Băsescu afirmă că ”toate instituţiile statului român trebuie să înveţe să respecte proprietatea”, iar responsabilitatea unui şef de instituţie este de a lua din timp măsurile necesare să nu ajungă în situaţia de a i se bloca conturile, cum a ajuns Primăria Capitalei. ”Doamna Gabriela Firea este îngerul neprihănit care nu are nicio responsabilitate”, a afirmat Traian Băsescu, duminică seară. El susţine că situaţia poate fi deblocată în cateva ore.
Traian Băsecu a vorbit, duminică seară, la Digi 24 despre datoria de 115 milioanr de euro a Primăriei Capitalei, care a dus la blocarea conturilor.
”Aş începe cu o concluzie: toate instituţiile statului român trebuie să înveţe să respecte proprietatea. Respectarea proprietăţii nu este facultativă, este garantată de Constituţie. Povestea acestei dispute începe după ce proprietarii istorici ai terenului câştigă în instanţă. Au fost 4 decizii definitive în contencios administrativ, care restabileau drepturile de proprietate a familiei Lincaru pe terenul pe care s-a făcut Satul Francez. (...) În timpul mandatului meu s-au emis cele două dispoziţii de primar general de recunoaştere a proprietăţii Lincarilor pe terenul Satului Francez. A urmat Costanda care nu a cumpărat drepturi litigioase. Costanda pur şi simplu este un proprietar care a cumpărat terenul de la familia Lincaru”, a afirmat Traian Băsescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că Costică Constanda ”este un cumpărător în afară de orice dubiu de legalitate, că ar fi avut aranjamente cu drepturi litigioase”.
”Doamna Gabriela Firea este îngerul neprihănit care nu are nicio responsabilitate. Vreau să vă spun că responsabilitatea unui şef de instituţie este să ia din timp măsurile necesare să nu ajungă în situaţia de a i se bloca conturile, cum a ajuns doamna Firea. Dânsa nu a reuşit să convingă consilierii să se revină pe terenul din Satul Francez. Nu a reuşit să îi convingă pentru că a avut o evaluare lipsită de credibilitate. Asta e ce m-au informat consilierii PMP, adică părea a fi falsificată. Că e aşa, că nu e aşa, rămâne de văzut. Cert este că nu au vrut consilierii să valideze acea evaluare şi doamna Firea s-a trezit în ultima clipă, pentru că decizia de imputare a sumei contravalorii terenului este de un an de zile. Într-un an de zile trebuia să rezolve problema negociind cu consilierii, negociind cu proprietarul terenului trebuia să găsească o formulă”, a mai afirmat Băsescu.
”Deci omul ăsta se zbate în instanţe, câştigă şi statul român nu pune în aplicare hotărârile judecătoreşti. Dacă doamna Firea crede că au fost fraude, drumul la DNA este deschis. Numai că până atunci trebuie să execute hotărârile judecătoreşti că mă tem că ajunge dânsa la DNA pentru nepunerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti şi pentru lipsa de respect pentru proprietate, a mai declarat Băsescu.
Fostul primar general consideră că situaţia poate fi deblocată foarte uşor.
”Această situaţie se poate debloca foarte simplu: o evaluare credibilă a terenului pe care îl oferă la schimb Primăria, iar consilierii generali să aprobe acest schimb de teren. Nu există alt drum. Prostia asta cu împrumutul fără să rezolve problema o va duce la alte procese, iar timpul în care nu execută hotărârea judecătorească înseamnă penalităţi şi nu-s mici penalităţile. O să se trezească cu 200 de milioane datorie peste câteva luni şi nu-s din banii dânsei, sunt din banii bucureştenilor”, a mai declarat Băsescu.
Acesta a dăugat că situaţia poate fi deblocată în câteva ore: ”O deblochez în câteva ore. Dacă voi candida, asta va decide partidul săptămâna viitoare, dacă voi candida, situaţia va fi deblocată în câteva ore, pentru că pur şi simplu, prin dispoziţie de primar, îi dau lui Costanda terenul din Satul Francez. Punct. Nu vreau să dau teren pe malul Lacului Floreasca. Deci, acolo unde au câştigat Lincarii terenul în instanţă, acolo va primi terenul pe care l-a cumpărat”.
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost informată, prin adresa nr. 45847/07.08.2020 a Trezoreriei Municipiului Bucureşti, despre depunerea dosarului de executare nr. 202/EP/2018. ”În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate”, a afirmat Gabriela Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.