Europarlamentarul PMP Traian Băsescu susţine că PMP va intra la guvernare dacă i se va solicita acest lucru, pentru că are "obligaţia morală", însă nu condiţionează susţinerea pentru un Guvern PNL de obţinerea de portofolii în viitorul Executiv. "Dacă de asta se împiedică domnul Tăriceanu, şi Hunor şi Ponta foarte bine! PMP-ul susţine Guvernul până la alegerile viitoare", spune Băsescu.
"Ne simţim responsabili de faptul că am participat la căderea unui guvern fără a participa la punerea unui alt guvern. (...) Eu cred că un guvern cu minimă capacitate de a face nişte paşi înainte în rezolvarea problemelor ţării este un guvern în care toţi cei care au participat la moţiunea de cenzură să intre în guvernare, pentru că au şi obligaţia morală. PMP-ul poate să nu fie în Guvern dacă asta nelinişteşte pe Hunor sau pe Tăriceanu, îmi dau seama că la vârsta lui a ajuns la nelinişti de genul ăsta, domnul Tăriceanu", a declarat Traian Băsescu, joi, la Realitatea Tv.
Acesta a afirmat că are "o repulsie naturală" faţă de ALDE şi UDMR.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Dacă de asta se împiedică domnul Tăriceanu, şi Hunor şi Ponta foarte bine! PMP-ul susţine Guvernul până la alegerile viitoare, cu 18 voturi, câte are el", a arătat Traian Băsescu
El a precizat că PMP este un partid "curat" şi că ar fi "bucuros" ca PMP să nu-şi "atârne" în istoricul lui parteneriate cu ALDE sau UDMR.
Traian Băsescu consideră că PMP are obligaţia morală de a intra la guvernare, având în vedere că a contribuit la căderea Guvernului.
"PMP-ul dacă va fi chemat la guvernare se va duce pentru că are obligaţia morală, generată de participarea la căderea Guvernului Dăncilă. (...) Dacă vom fi chemaţi, dacă nu, vom susţine Guvernul liberal în orice condiţii. E discuţia pe care am avut-o cu Eugen Tomac şi nu numai cu el. Dacă vom fi chemaţi, PMP-ul vine la guvernare, dacă nu va fi chemat va susţine Guvernul liberal”, a spus Traian Băsescu.
Acesta a spus că PMP mizează pe un Minister pentru Reunificarea Patriei în situaţia în care intră la guvernare.
"Eu încă sper că Orban va găsi o soluţie”, a spus Traian Băsescu.
El l-a catalogat pe Ludovic Orban drept "un om inimos”, susţinând că e "o superficialitate” în negocierile pentru formarea noului Guvern, iar în opinia sa Orban ar trebui să fie "mai dur” în negocieri, pe motiv că cei care au ajutat PNL să ducă la căderea Guvernului nu se pot "deroba” de responsabilităţile care urmează.
"Ei au ştiut ce fac. Şi acum ce facem, punem condiţiile lui Christos şi spunem e treaba ta, Orban. Nu poţi să spui am provocat o criză, dar nu mă intersează rezolvarea ei", a afirmat Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.