Ministrul propus la Finanţe, Alexandru Nazare, a fost avizat favorabil, luni, în comisiile de specialitate din Parlament cu 22 de voturi pentru, 16 împotrivă, 2 abţineri şi doi nu au votat. El a arătat în cadrul audierii că în ultima lună, România a fost de două ori într-o ipostază foarte îngrijorătoare în relaţia cu agenţiile de rating şi a avertizat că efectele unei retrogradări nu se limitează la o lună, două, vorbim de ani de zile.
"Cred că mesajul pe care îl aşteaptă întreaga piaţa internaţională de la România este să aibă consecvenţă în menţinerea disciplinei fiscale. Disciplina fiscală nu este un obstacol în calea investiţiilor, nu este un obstacol în calea creşterii, ci este chiar tipul de conduită care încurajează creşterea economică şi încurajează atragerea de investiţii străine şi inclusiv investiţii naţionale. Nu putem avea o creştere economică la potenţial fără menţinerea acestei conduite. În următoarele luni şi până la finalul anului 2026, România va trebui să menţină această linie de consecvenţă. De ce? În ultima lună de zile am fost de două ori într-o ipostază foarte îngrijorătoare în relaţiile cu agenţiile de rating", a declarat Nazare în cadrul audierilor.
El a menţionat că ţinta României n-ar trebui să fie doar să menţină rating-ul, ci ţinta României ar trebui să ţintească la un rating mai înalt, în primă etapă o creştere a perspectivei de la negativ la stabil.
"Ar fi primul semn extrem de pozitiv legat de conduita noastră. Ca să ajungem acolo, va trebui să menţinem aceeaşi conduită de prudenţă în modul în care facem cheltuielile publice în 2026 şi mai ales în privinţa modului în care le proiectăm pe 2027. Şi acest lucru ar trebui să fie validat într-un mod credibil printr-o propunere de buget pe anul 2027 făcută cât mai devreme posibil, într-un mod în care agenţiile de rating s-o valideze ca fiind credibilă. Făcând acest lucru, ne menţinem credibilitatea şi ne menţinem pe un parcurs în care evităm o retrogradare", a arătat el.
Alexandru Nazare a prezentat şi ce ar însemna o retrogradare.
"Am explicat şi în audierea de anul trecut şi repet în audierea de anul ăsta. Efectele unei retrogradări nu se limitează la o lună, două sau trei. Vorbim de ani de zile. Şi dacă o agenţie decide să retrogradeze România, şi celelalte cel mai probabil vor lua aceeaşi decizie. Ca atare, nu vorbim de o decizie care să aibă efecte doar pentru anul 2026, vorbim de o decizie care poate avea efect pe următorii ani", a subliniat Nazare în comisii.
Nazare a mai declarat că în această perioadă a întărit dialogul cu toate agenţiile de rating şi mai ales cu Comisia Europeană.
"În ultima lună de zile am prezentat toate datele din execuţia bugetară către toate agenţiile şi Comisie şi aţi văzut foarte bine că, în execuţia bugetară la luna aprilie, în privinţa ajustării pe anul 2026, România stă foarte bine. 1,2% deficit la aprilie este o performanţă în raport cu ţinta de deficit pe anul ăsta. Şi faptul că am reuşit acest lucru în primul trimestru şi inclusiv luna aprilie, ne-a conferit posibilitatea ca astăzi, în ciuda faptului că suntem într-o criză politică, agenţiile să ne fi reconfirmat ratingul. Acelaşi lucru trebuie să-l facem în continuare, să dovedim, prin fiecare execuţie a lunilor care urmează, că traiectoria pentru anul 2026 este una credibilă şi acest lucru trebuie făcut cu foarte multă prudenţă şi atenţie la investiţii" a afirmat Nazare.




























