Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că portalul declaraţiilor de avere şi de interese nu a funcţionat din cauza defectării sistemului de climatizare al serverelor ce asigură operarea acestuia, ceea ce nu afectează procedura de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese.
”Nefuncţionalitatea Portalului declaraţiilor de avere şi de interese a fost cauzată de defectarea sistemului de climatizare al serverelor ce asigură operarea acestuia. În vederea identificării surselor generatoare şi înlocuirea componentelor defecte, începând cu data de 17 iunie a fost necesară suspendarea în regim de urgenţă a funcţionării echipamentelor tehnice, pe întreaga durată a procedurii. În consecinţă, au fost efectuate demersurile necesare de remediere a defecţiunilor survenite, iar în prezent, se desfăşoară procedura de repunere în funcţiune a serverelor ce asigură operarea Portalului declaraţiilor de avere şi de interese”, anunţă marţi ANI.
Instituţia precizează că defecţiunile apărute la nivelul Portalului nu afectează procedura de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese prin platforma e-DAI, care este funcţională.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Portalul este punctul centralizator al declaraţiilor de avere şi de interese depuse de persoanele aflate sub incidenţa Legii nr. 176/2010. Nefuncţionalitatea temporară a Portalului nu exclude obligaţia publicării declaraţiilor pe pagina de internet a instituţiei sau autorităţii publice unde deponentul îşi desfăşoară activitatea”, conform ANI.
Agenţia Naţională de Integritate subliniază că va informa opinia publică cu privire la momentul în care funcţionarea Portalului va fi restabilită şi acesta va deveni operaţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.