Preşedinta Senatului,Anca Dragu a precizat că şedinţa solemnă de miercuri a Legislativului prin care sunt comemorate, pentru prima oară în istorie, victimele Pogromului de la Iaşi din iunie 1941, este un omagiu adus evreilor ieşeni, victime nevinovate.
„Şedinţa solemnă care ne reuneşte, astăzi, în Parlamentul României, simbolizează omagiul nostru adus evreilor ieşeni, victime nevinovate, oameni care au avut de suferit şi care au pierit din cauza politicilor discriminatorii, rasiste şi antisemite promovate de regimul totalitar, în vara anului 1941. Este, deopotrivă, un moment de introspecţie şi meditaţie, un moment prin care ne asumăm în mod direct acest eveniment tragic din istoria ţării noastre, dar, în acelaşi timp, reprezintă şi o formă conştientă de recunoaştere a consecinţelor istorice cauzate de atitudinile rasiste şi xenofobe. Pogromul de la Iaşi poartă şi astăzi, la 80 de ani distanţă, o puternică încărcătură istorică. Învinuirea pe nedrept, arestările, execuţiile şi torturarea evreilor ieşeni, concetăţeni de-ai noştri, rămân fapte a căror justificare nu putem să o acceptăm nici acum. Aceste acţiuni au dat amploare totalitarismului şi consecinţelor sale devastatoare pentru societate. Dramele suferite de victimele acestui masacru şi a ororilor petrecute pe străzile Iaşiului la ordinul autorităţilor de la acea vreme rămân fragmente dureroase din istoria noastră. Fragmente pe care nu le putem şterge, pe care trebuie să le recunoaştem şi să ni le asumăm. Acestea reprezintă obligaţii morale care vor ajuta toate generaţiile tinere să conştientizeze şi să respecte valorile toleranţei şi principiile democratice şi ale statului de drept. Noi, ca ţară, am făcut paşi importanţi în direcţia recuperării istoriei şi asumării memoriei, iar inaugurarea Muzeului Pogromului de la Iaşi, alături de celelalte edificii culturale reprezintă un catalizator important pentru promovarea celei mai importante lecţii din urma acestui eveniment: drepturile fundamentale ale omului şi responsabilitatea civică nu sunt negociabile”, a afirmat Anc Dragu, în plenul reunit al Parlamentului.
Ea a adăugat că „niciodată şi niciunde nu trebuie să mai fim martorii antisemitismului şi xenofobiei. Indiferent de forma şi de gradul în care acestea se manifestă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Purtăm în spate o istorie grea, o greşeală uriaşă care nu a iertat nici ţara noastră. Şi tocmai greutatea ei trebuie să ne facă mai puternici în a combate acest flagel”, a completat Dragu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.