Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

Potrivit unui articol din proiectul de lege adoptat marţi, aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Acelaşi proiect prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege că a primit această amendă, deputatul PNL Lucian Bode a declarat că atunci contravenţia se prescrie.

„În momentul în care trec cele patru luni de zile, lucrurile sunt foarte clare. Dacă în patru luni de zile nu este anunţat, se prescrie respectiva contravenţie. În condiţii normale, interpretând modificările despre care vorbim, respectiva contravenţie nu este valabilă dacă nu este comunicată în termenul stabilit de legiuitor”, a declarat Bode.

De asemenea, deputatul a spus că se renunţă la fotografiile care însoţesc procesul verbal pe motiv că, la fel ca în cazul amenzilor de viteză, dovada în sine este procesul verbal, iar fotografiile nu mai sunt obligatorii.

„Suntem într-o situaţie similară în cazul în care se contestă amenzile primite pentru încălcarea regimului vitezei. Şi acolo, dovada este considerată însuşi procesul verbal, nu mai sunt obligaţi să ataşeze şi fotografia. Nu se elimină, dar nu mai sunt obligaţi să ataşeze, ca şi probă, fotografia. Am mers pe o practică unitară şi la radar, şi la rovinietă”, a continuat acesta.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.