Deputatul Alexandru Kocsis (Forţa Dreptei) anunţă că a depus plângere penală împotriva edilului ieşean Mihai Chirica şi a unor funcţionari din Primărie, acuzând că municipalitatea a refuzat să-i pună la dispoziţie un spaţiu pentru a deschide un birou parlamentar în municipiu. Totodată, Alexandru Kocsis, a afirmat că Primăria a evitat să îi pună la dispoziţie lista tuturor spaţiilor deţinute de primărie pe raza municipiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am făcut plângere penală pe numele primarului Mihai Chirica şi a unor funcţionari care au semnat acele răspunsuri mincinoase prin care îmi comunicau că nu au spaţii la dispoziţie. Am făcut acea plângere penală şi pentru faptul că au refuzat să îmi pună la dispoziţie lista tuturor spaţiilor deţinute de primăria Iaşi", a declarat, duminică, pentru News.ro, deputatul Forţa Dreptei, Alexandru Kocsis.

Totodată, Kocsis a precizat că există spaţii libere în municipiu pe care primăria le deţine, dând ca exemplu cabinetul parlamentar al fostului deputat PNL, Dumitru Oprea, din zona Tătăraşi, care stă mereu închis.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deputatul Forţei Dreptei a afirmat că toate informaţiile legate de spaţiile deţinute de primăria Iaşi sunt publice, dar că "edilul Mihai Chirica se comportă ca şi cum aceste spaţii i-ar apaţine şi dispune el discreţionar după cum crede".

"Nu am o problemă să nu primesc spaţiu dacă toţi parlamentarii ar apela la piaţa liberă pentru birourile lor parlamentare. Cât timp PSD şi PNL primesc împreună subvenţii de la buget în fiecare lună de patru milioane de euro şi plătesc doar câteva sute de lei pe spaţii de sute de metri pătraţi în buricul târgului, de ce eu să plătesc sume uriaşe mergând pe piaţa liberă? Nu este corect", a mai spus deputatul Alexandru Kocsis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.