Un numîr de 272 de persoane au votat în primele 7 ore de la deschiderea secţiilor de votare din străinătate pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Datele privind prezenţa la vot vor putea fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea primelor secţii de votare din străinătate, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a acestora.
Lista sediilor secţiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, la următorul link: https://www.roaep.ro/management-electoral/wp-content/uploads/2024/11/Lista-sediilor-sectiilor-de-votare-din-strainatate-prezidentiale_parlamentare-2024.pdf.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.