PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare în judeţul Buzău, obţinând peste 46 la sută din voturi atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, în timp ce PNL are peste 16 la sută, iar USR PLUS peste 8 la sută.
Biroul Electoral Judeţean Buzău a finalizat centralizarea proceselor verbale cu rezultatele votului de duminică în toate cele 426 de secţii de votare din judeţ şi a transmis datele către Biroul Electoral Central.
Distribuţia voturilor pe cele două camere ale Parlamentului este:
Senat: PSD - 46,6%, PNL - 16,49%, PMP - 9,42%, USR-PLUS - 8,79%, AUR - 8,09% şi PRO România - 7,33%
Camera Deputaţilor: PSD - 47,78%, PNL - 16,52%, PMP - 8,82%, USR-PLUS - 8,79%, AUR - 7,69% şi PRO România - 7,26%
Potrivit procentelor obţinute, PSD ar urma să trimită în Parlament doi senatori şi patru deputaţi, PNL - un senator şi un deputat, iar USR şi AUR câte un deputat. În situaţia în care PMP va trece pragul electoral, în Buzău îi va reveni un mandat de deputat (în locul unui mandat al PSD) şi unul de senator (în locul unui mandat al PNL).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.