Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, reclamă, marţi seaăr, o nouă fraudă, afirmând că la Secţia 144 lipsesc 196 de voturi.
Armand a scris, marţi seară, pe Facebook, că a descoperit încă un proces verbal cu probleme.
”La 144 Procesul-verbal este aşa:
- Au primit 1.711 buletine şi au anulat 1.062
- Au folosit 649 buletine, dar la urne s-au prezentat 657 alegători care au votat pe 649 buletine (???).
- Din cei 657 voturi valabil exprimate sunt 450 şi invalide 11.
Unde au disparut 196 de voturi?!”, a scris Armand.
Anterior, ea a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă, ”pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care au fost organizate alegerile şi pentru instigare la fals în acte oficiale”.
Ea a precizat că nu are nicio problemă să recunoască rezultatul scrutinului, însă vrea ca aceste alegeri să fie corecte.
Armand a mai spus că are poze cu reprezentanţi de la PSD care umblau în saci la Biroul Electoral de sector, însă a adăugat că jandarmii au obligat persoanele respective să şteargă pozele, fiindcă ”au filmat şi au văzut cum candidaţii PSD umblau în saci”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.