Candidatul Alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, Stelian Ion, a declarat la ieşirea de la vot că locuitorii municipiului merită mai multă şi îi îndeamnă pe oamenii să iasă la vot.
”Este o zi minunată, oamenii încep să vină în valuri la vot. Este foarte important să ne exprimăm opţiunea şi să votăm. Am venit aici plin de încredere, constănţenii ne transmit peste tot unde mergem gândurile lor bune, doresc schimbare, doresc să ajungem ca oraş acolo unde eram odinioară în topul oraşelor din această ţară. Constanţenii ştiu că putem mai mult, ştiu că merităm mai mult. Îndemn oamenii să vină masiv la vot, să-şi exprime opţiunea. Am făcut lucrul acesta astăzi şi eu. Împreună cu colegii vom merge prin toate secţiile de votare să ne asigurăm că procesul electoral este unul corect. Apărăm voturile constanţenilor pentru că este foarte important ca acest vot să fie al lor şi să nu fie deturnat în niciun fel”, a afirmat Stelian Ion.
El a precizat că o prezenţă foarte mare la vot va putea surmonta deficienţele legate de organizarea procesului electoral.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cu o prezenţă foarte, foarte mare la vot toate deficienţele care au fost deja constatate de către AEP şi de către instituţiile abilitate toate aceste deficienţe vor putea fi surmontate de o prezenţă masivă la vot. Îi îndemn pe toţi să vină în număr mare pentru că până la urmă asta contează, să ne exprimăm votul şi să fie opţiunea noastră a constanţenilor”, a mai declarat Stelian Ion.
El a menţionat că a stat la coadă pentru a vota şi a precizat că a fost unul dintre momentele în care s-a bucurat tare mult că stă la coadă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.