Filiala PSD Vrancea reclamă mai multe nereguli la secţii de votare din judeţ şi cere intervenţia autorităţilor. Astfel, social-democraţii susţin că primarul unei localităţi monitorizează procesul de vot din secţia din primărie prin camere de supraveghere, iar la Adjud mai multe persoane ar aştepta, la sediul PNL, să primească bani în urma votului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Partidul Social Democrat - filiala Vrancea reclamă modul în care se desfăşoară procesul electoral în mai multe localităţi ale judeţului Vrancea. Sunt nenumărate nereguli care întrunesc fapte de natură penală care trebuie oprite şi sancţionate de organele în drept”, susţin reprezentanţii filialei, într-un comunicat de presă transmis duminică seară.

Potrivit PSD Vrancea, la Urecheşti, primarul în funcţie din partea PNL, Nistor Bratosin, a monitorizat în mod ilegal procesul şi prezenţa la vot din biroul său aflat în sediul primăriei, cu ajutorul a două camere de supraveghere montate în interiorul secţiei de votare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Pe baza imaginilor şi a persoanelor identificate ca nefiind prezente, avem informaţii că primarul a intervenit în procesul electoral, dispunând aducerea la vot a acestora”, susţin reprezentanţii formaţiunii.

Aceştia adaugă că, la Adjud, un grup de circa 8-10 persoane, care susţin că ar fi filmat momentul votului pentru a dovedi opţiunea electorală, se aflau în faţa sediului PNL şi au afirmat că urmau să primească suma de 500 de lei fiecare, în schimbul prezentării dovezii video cu opţiunea de vot.

Potrivit sursei citate, la Nereju, Marius Dudu, membru PNL şi candidat din partea acestei formaţiuni politice la Consiliu Local, alături de alte persoane, a lovit un bătrân de 80 de ani, Ion Vrânceanu, care încerca să-şi exprime opţiunea de vot într-una dintre secţiile din localitate.

”Acestea sunt doar câteva dintre cele mai flagrante încălcări ale legii, care au continuat pe întreg parcurs al zilei, cu un singur scop: obţinerea unui scor electoral cât mai bun pentru PNL şi împiedicarea votului din partea celor care au alte opţiuni electorale. Solicit, pe această cale, intervenţia promptă a oamenilor legii în toate situaţiile care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor consfinţite de lege şi care sunt determinate de tensiuni. De asemenea, fac apel la calm şi raţiune. Alegerile trebuie să se desfăşoare respectând dreptul fiecăruia de a-şi exprima votul fără nicio constrângere”, a atras atenţia preşedintele PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.