Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, l-a acuzat miercuri pe fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, de ipocrizie, când vorbeşte despre PNRR, arătând că acesta este de un an de zile la Bruxelles şi ar trebui să se ducă să vorbească cu Comisia, pentru că el a făcut numirile în companii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Investiţiilor a fost întrebat dacă poate garanta că dacă şefii numiţi neconform în companiile din energie vor fi daţi afară, statul nu va trebui să plătească ulterior salarii compensatorii sau alte prejudicii, cum s-a întâmplat în trecut.

”Sunt convins că atunci când vom analiza exact căile pentru care să ajungem la obiectiv şi avem nevoie de propunerea de la Ministerul Energiei, vom găsi soluţia juridică de aşa manieră încât statul să nu trebuiască să plătească daune. Dacă nu o vom găsi, daunele să le plătească cine i-a numit. Trebuie să ne şi asumăm în viaţă că mai şi greşim. Dacă am înţeles că ieri fostul Ministru de Energie vine şi vorbeşte de PNRR. (..) Câtă ipocrizie se existe în lumea asta? De un an de zile este acolo la Bruxelles, să se ducă să vorbească cu Comisia, fratilor, ce am făcut, că i-am numit pe ăştia, pe aceştia. Nimic. Ştim doar să facem politică. Şi eu ştiu să fac politică”, a completat Câciu.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Întrebat cum se va rezolva problema jalonului pragului pentru IMM-uri, în condiţiile în care PNL şi PSD nu vor să se aşeze la masa, Câciu a spus: ”Nu m-aş pripi să trag această concluzie. Există această ipozteză. (..) Sunt convins că PNL şi PSD vor sta la masă pentru o decizie înţeleaptă pentru România”.

Întrebat dacă vor anunţa decizia privind IMM-urile înainte de alegeri, Câciu a spus că nu poate să dea acest răspuns.

”Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Din punctul meu de vedere, ca ministru care coordonează această activitate a PNRR-ului, cu cât e îndeplinit jalonul mai repede, într-o formă sau alta, cu atât comunic mai repede Comisiei şi vedem care sunt rezultatele”, a explicat ministrul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.