Consilierul Prezidenţial Mihaela Ciochină a transmis, luni, în şedinţa plenului CCR că sesizările privind desemnarea lui Ludovic Orban sunt ”inadmisibile şi neîntemeiate” şi a precizat că activitatea Parlamentului nu a fost deloc blocată, fiind realizate audierile miniştrilor propuşi şi programat votul de învestire. Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele a nominaliat una dintr cele trei persoane propuse la consultările de la Cotroceni în absenţa unei majorităţi absolute.
Consilierul Prezidenţial Mihaela Ciochină a prezentat, luni, la CCR punctul de vedere a Administraţiei Prezidenţiale n legătură cu sesizările privind nominalizarea lui Ludovic Orban, afirând că sunt ”inadisibile şi neîntemeiate”.
Potrivit acesteia, ”preşedintele a nominalizat una dintre cele trei persoane propuse la consultări în absenţa unei majorităţi absolute”.
Mihaela Ciochină a explicat, în repetate rânduri, că Parlamentul nu este impiedicat să-şi exercite rolul, întrucât, dacă ar fi existat un blocaj, Birourile Permanente nu ar fi putut stabili calendarul şi nu ar fi putut avea loc şedinţa pentru votul de învestitură.
”Cererea apare ca o expresie de natură pur politică a unuia dintre partidele prezente la consultări”, a afirmat conslierul prezidenţial, precizând că ”desemnarea de către preşedinte a candidatului, prin ea însăşi, nu a creat un blocaj insituţional”.
”Niciun partid politic nu au obţinut majoritatea absolută, iar ulterior destrămării Alianţei PSD ALDE nu s-a mai format nicio alianţă parlamentară. PSD şi ALDE nu întrunesc numărul necesar pentru a asigura majoritatea absolută, acordul celor două partide nefiind formalizat într-o alianţă politică de guvernare. La consultări, este de menţionat că preşedintele României nu a invitat Pro România, ci grupul parlamentar Pro Europa în ideea de a prospecta toate opţiunile politice existente în Parlament”, a mai spus cnsilierul prezidenţiale, precizând că, în absenţa unei majorităţi absolute, consultarea partidelor este singura condiţie impusă preşedintelui României.
”A admite că partidele care au votat moţiunea de cenzură sunt cele îndreptăţite să propună candidatul la funcţia de prin-ministru ar goli de conţinut procedura constituţională a consultărilor, aşadar nici numărul de semnături pentru iniţierea moţiune de cenzură şi nici numărul de voturi înregistrat la adoptarea acesteia nu pot prezenta relevanţă într-o altă procedură constituţională”, a mai spus consilierul prezidenţial.
Aceasta a precizat că ”preşedintele nu putea ignora că unele dintre formaţiunile care au votat moţiunea de cenzură şi-au exprimat opţiunea, în cadrul consultărilor, pentru susţinerea proiectelor guvernului demis, inclusiv asupra lui Ludovic Orban”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.