Ministrul Afacerilor Externe din Turcia, Hakan Fidan, a afirmat, după întâlnirea cu ministrul de Externe Luminiţa Odobescu, că România este a doua ţară din NATO şi din Uniunea Europeană, după Polonia, care a cumpărat sisteme militare din ţara sa. El a subliniat că România şi Turcia desfăşoară activităţi comune sub umbrela NATO şi a precizat că avioanele F-16 ale Turciei desfăşoară activităţi în spaţiul aerian al ţării noastre în cadrul misiunii NATO de Poliţie Aeriană.
Ministrul turc, aflat în vizită la Bucureşti, a afirmat că baza relaţiilor dintre cele două ţări este reprezentantă de mai mulţi factori, printre care încrederea reciprocă şi alianţa NATO.
“Astăzi am avut ocazia să discutăm amănunţit despre relaţiile noastre. Baza relaţiilor dintre ţările noastre este încrederea reciprocă, parteneriatul strategic, alianţa NATO şi vecinătatea la Marea Neagră. În viitorul apropiat, suntem de acord să înfiinţăm Consiliul de Cooperare Strategică la nivel înalt şi să semnăm declaraţia politică comună, după care, în cel mai scurt timp, vom organiza prima şedinţă a Consiliului nostru. Noi vom continua lucrările noastre în acest sens”, a explicat ministrul de externe al Turciei.
El a amintit faptul că Turcia este cel mai mare partener comercial al României în afara Uniunii Europene.
“România este vecină, ne este în acelaşi timp şi cel mai mare partener comercial din Balcani, iar Turcia este cel mai mare partener comercial al României în afara Uniunii Europene. Volumul comercial bilateral a înregistrat creşteri importante în ultimii ani. Vreau să subliniez faptul că în doi ani consecutivi am depăşit nivelul de 10 miliarde de dolari, iar obiectivul nostru este ca în anul 2025 să creştem acest nivel la 15 miliarde de dolari. Investiţiile noastre din România împreună cu cele care vin din ţările terţe au depăşit 8 miliarde de dolari şi sunt foarte satisfăcut de succesul firmelor noastre şi de susţinerea pe care o acordă prieteniei dintre ţările noastre. Noi considerăm că turcii şi turco-tătarii care trăiesc în România sunt un pod de prietenie între ţările noastre. Noi suntem legaţi de rudele noastre de aici cu o legătură sufletească. Ei trăiesc aici în linişte şi prosperitate”, a mai transmis Hakan Fidan.
El a mai afirmat că România este a doua ţară NATO după Polonia care cumpără sisteme militare din Turcia.
“Am discutat cu doamna ministru cooperarea noastră în domeniul de combatere a terorismului. Cooperarea noastră în domeniile de apărare şi cele militare reprezintă o dimensiune importantă a relaţiilor noastre. Şi pot să spun că în ultimii ani am prins un impuls important în domeniul de cooperare în industria apărării. România este a doua ţară, după Polonia în NATO şi în Uniunea Europeană, care a cumpărat sisteme militare din ţara noastră. Avem activităţi comune sub umbrela NATO şi, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, avioanele noastre de război F-16 îşi desfăşoară activităţile în spaţiul aerian din România în cadrul misiunii de poliţie aeriană NATO”, a explicat ministrul turc de Externe.
Pericolul minelor din Marea Neagră a fost un alt subiect abordat în cadrul întâlniri dintre cei doi miniştri de externe.
“La întrevederea cu doamna ministru, am discutat şi problemele regionale ca securitatea la Marea Neagră. Am prezentat şi vom continua să ne prezentăm contribuţii importante pentru a finaliza problemele din zonă. Am avut o abordare preventivă în faţa pericolului care a intervenit datorită minelor în derivă la Marea Neagră şi cu participarea aliaţilor noştri români şi bulgari am înfiinţat grupul operativ naval pentru deminarea minelor din Marea Neagră”, a mai declarat Hakan Fidan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.