Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, însoţit de şefii diplomaţiilor din Lituania şi Austria, a avut vineri întrevederi cu înalţi oficiali ai Republicii Azerbaidjan, la Baku, în cadrul turneului efectuat în conformitate cu mandatul coordonat cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, în Caucazul de Sud, în perioada 24-26 iunie 2021. Republica Azerbaidjan a fost prima destinaţie aflată pe traseul deplasării, care va cuprinde, de asemenea, Republica Armenia şi Georgia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şefii diplomaţiilor din România, Austria şi Lituania efectuează vizitele în cele trei ţări din Caucazul de Sud, ca semnal al unei implicări sporite a UE în sprijinul ţărilor afectate de conflicte prelungite în bazinul Mării Negre, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

În cadrul discuţiilor purtate la Baku, cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, dar şi cu şeful diplomaţiei azere, Jeyhun Bayramov, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa pe care UE o acordă statelor din Vecinătatea Estică, precum şi interesul UE pentru o implicare sporită în regiune, inclusiv în vederea soluţionării durabile a conflictelor prelungite. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şeful diplomaţiei române a salutat progresele înregistrate recent în relaţiile dintre Azerbaidjan şi Armenia şi a exprimat sprijinul UE pentru continuarea eforturilor vizând detensionarea raporturilor dintre cele două state, inclusiv prin eliberarea persoanelor aflate în detenţie în Azerbaidjan în urma conflictului de anul trecut şi facilitarea transmiterii de către Armenia a hărţilor necesare pentru operaţiunile de deminare, cu obiectivul dezvoltării, cât mai curând posibil, a unei agende pozitive, de cooperare în Caucazul de Sud. În acest sens, a pledat pentru noi astfel de operaţiuni de schimb de persoane deţinute la reciprocitate cu transmiterea de hărţi pentru deminare,  în perioada imediat următoare. Au fost aduse în discuţie şi alte teme conexe, cum ar fi delimitarea frontierelor între părţi sau accesul organizaţiilor umanitare în zona afectată de conflict, respectiv potenţialul de implicare a UE în reconstrucţia acestei zone. 

De asemenea, ministrul Aurescu a susţinut necesitatea adoptării de măsuri de creştere a încrederii între părţi, de reabilitare post-conflict şi stabilizare, la care UE poate contribui, respectiv demersuri de reconciliere a celor două societăţi. Totodată, a arătat că - aşa cum a propus la reuniunea de la Lisabona din mai - UE încurajează o intensificare a cooperării între cele trei state din Caucazul de Sud, format trilateral la care s-ar putea asocia şi UE, ca facilitator. Factorul energetic poate, de asemenea, juca un rol relevant. Nu în ultimul rând, a subliniat importanţa încheierii unui tratat de pace cuprinzător care să soluţioneze toate problemele rămase în suspensie. 

Ministrul român de externe a încurajat partea azeră să aprofundeze, în continuare, relaţiile cu UE, inclusiv prin finalizarea negocierilor asupra Noului Acord UE-Azerbaidjan, care va oferi un cadru cuprinzător de cooperare, precum şi prin valorificarea oportunităţilor oferite de Parteneriatul Estic, Preşedintele azer fiind de acord cu reluarea imediată a negocierilor şi stabilind ca obiectiv semnarea sa până la finalul anului. Ministrul Aurescu a subliniat că Azerbaidjanul este un partener important al UE, prin prisma contribuţiei sale la asigurarea securităţii energetice europene şi a poziţiei sale geostrategice şi a arătat că Azerbaidjanul este esenţial pentru stabilitatea, securitatea şi prosperitatea regiunii Caucazului de Sud.

În acelaşi timp, ministrul Aurescu a subliniat importanţa unei foarte bune pregătiri a Summitului Parteneriatului Estic din luna decembrie, Preşedintele azer menţinând interesul ţării sale pentru un angajament constructiv la Summit. 

În ceea ce priveşte planul bilateral, ministrul Bogdan Aurescu a evocat, cu înalţii demnitari azeri, stadiul foarte bun al relaţiilor dintre România şi Republica Azerbaidjan, România fiind prima ţară membră UE care a încheiat un parteneriat strategic cu Azerbaidjanul, în anul 2009, iar anul acesta împlinindu-se 30 de ani de la recunoaşterea de către România a independenţei Azerbaidjanului. În cadrul discuţiilor cu omologul său a subliniat importanţa proiectului coridorului de transport de mărfuri M. Neagră - M. Caspica, promovat de România, Georgia, Azerbaidjan şi Turkmenistan, pentru creşterea colectivităţii regionale şi pentru intensificarea schimburilor româno-azere.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu efectuează, în perioada 24-26 iunie 2021, un turneu regional în Caucazul de Sud, însoţit de şefii diplomaţiilor din Austria, Alexander Schallenberg, şi Lituania, Gabrielius Landsbergis, în baza mandatului coordonat cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell. Turneul reprezintă un prim rezultat concret al dezbaterilor din cadrul Reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe (format Gymnich) de la Lisabona (27 mai 2021).

În cadrul discuţiilor miniştrilor europeni de externe pe tema conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre, introduse pe agendă la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu, a fost realizată o evaluare a situaţiei actuale a conflictelor prelungite, care afectează cinci dintre cei şase parteneri din Vecinătatea Estică, având un impact negativ atât asupra stabilităţii, securităţii şi prosperităţii regionale, precum şi a securităţii euroatlantice.

Scopul vizitei este de a întări profilul geopolitic al UE în propria vecinătate, de a creşte implicarea şi rolul UE în soluţionarea conflictelor prelungite din regiune, precum şi de a eficientiza şi creşte coeziunea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi de a asigura o implicare mai activă, directă, a statelor membre şi a instituţiilor europene, inclusiv prin acţiuni comune.

Acest turneu prezintă un interes crescut pentru România, pentru care Caucazul de Sud este o zonă de interes geopolitic prioritar, iar soluţionarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre reprezintă un obiectiv strategic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.