Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, miercuri, pe ministrul de stat pentru Afaceri Externe japonez, Nobuo Kishi, cu care a discutat despre proiectul magistralei de metrou Gara de Nord-Aeroportul ”Henri Coandă”, care beneficiază şi de finanţare din partea Japoniei.
”Ministrul Teodor Meleşcanu a exprimat apreciere pentru prezenţa firmelor japoneze în România, precum şi speranţa atragerii de noi investiţii japoneze, pe fondul unui mediu economic românesc atractiv, caracterizat de o creştere economică solidă, un sistem fiscal favorabil şi o forţă de muncă cu un grad ridicat de calificare. Oficialul român a punctat oportunităţile de cooperare economică din domeniul IT, industriei auto, agriculturii şi turismului”, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Cel mai important proiect româno-japonez este linia de metrou Gara de Nord-Aeroportul Henri Coandă. ”Oficialul român a subliniat determinarea autorităţilor de la Bucureşti în finalizarea proiectului, dovadă fiind şi adoptarea, la 13 iulie 2017, a Hotărârii de Guvern privind exproprierile pe coridorul Magistralei. Au fost evocate, de asemenea, consistenţa şi potenţialul colaborării bilaterale în sfera cercetării, ştiinţei şi tehnologiei, ilustrate şi de prezenţa profesorului japonez Kazuo Tanaka în calitate de Director Ştiinţific în cadrul Proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) de la Măgurele”, precizează sursa citată.
Meleşcanu a abordat şi chestiunea permanentizării regimului de scutire de viză pentru turiştii români care călătoresc în Japonia, regim acordat în prezent pe baze temporare.
În cadrul vizitei sale în România, Nobuo Kishi s-a întâlnit şi cu preşedintele Klaus Iohannis cu care a discutat despre relaţiile bilaterale şi oportunităţile de extindere a parteneriatului dintre cele două ţări, în special din perspective politice şi economice.
"Agenda de discuţii a inclus un schimb de vederi asupra stadiului şi perspectivelor de consolidare a parteneriatului dintre România şi Japonia, cu accent pe dinamizarea contactelor politice de nivel şi a cooperării economice, respectiv asupra aprofundării schimburilor culturale şi inter-umane", potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Iohannis a exprimat dorinţa României de aprofundare a relaţiilor de parteneriat dintre cele două state, precum şi pentru intensificarea contactelor politice de nivel. Kishi a arătat că, pentru Japonia, România este "un partener important, a cărui relevanţă strategică a crescut în ultimii ani", având în acelaşi timp o creştere economică solidă, care o face atractivă pentru mediul de afaceri japonez. Înaltul oficial a subliniat că Japonia doreşte extinderea şi întărirea cooperării cu România.
"Preşedintele României a încurajat realizarea de noi investiţii japoneze în ţara noastră, a cărei economie are un potenţial mare, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor sporite de cooperare economică ce se deschid în relaţia României cu Japonia în contextul finalizării negocierilor Acordului de Parteneriat Economic şi a Acordului de Parteneriat Strategic UE-Japonia, cu ocazia Summitului UE-Japonia din 6 iulie 2017", potrivit comunicatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.